Actualitate
Tineri din Săsciori, cercetaţi de Poliţie, după ce au furat 8 litri de ulei de motor, dintr-o benzinărie
Doi tineri din comuna Săsciori, unul dintre ei minor, sunt cercetaţi de Poliţia Sebeş, după ce au furat două recipiente cu ulei de motor, dintr-o staţie de carburanţi.
Potrivit IPJ Alba, pe 9 aprilie, în jurul orei 23.48, poliţiştii din Sebeş au fost sesizaţi de către reprezentanţii unei staţii de carburanţi cu privire la faptul că din incintă au fost sustrase două recipiente cu ulei de motor.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, la scurt timp de la sesizarea faptei, au fost identificaţi doi tineri, de 17 şi 21 de ani, din comuna Săsciori, care ar fi sustras cele două recipiente de câte 4 litri de ulei, profitând de neatenţia angajaţilor staţiei.
Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit reprezentanţilor societăţii păgubite, iar faţă de cei doi tineri a fost întocmit dosar penal în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News