Connect with us
Advertisement

Uncategorized

TITULARIZARE 2014 în ALBA: LUNI, proba scrisă la două centre de concurs din Alba Iulia. MODELE de SUBIECTE şi CALENDARUL repartizărilor

Publicat

Aproximativ 600 de candidaţi din judeţul Alba urmează să susţină proba scrisă la Titularizare 2014 în centrele de examen de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” şi Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia. Pentru această sesiune au fost scoase la concurs 655 de posturi vacante, dintre care 367 pentru care cadrele didactice s-au putut înscrie la Colegiul HCC şi 288 la Colegiul Tehnic „Apulum”.

Vezi Modele SUBIECTE_Titularizare_2014

Un număr de 604 candidaţi şi-au exprimat intenţia de a participa la proba scrisă din cadrul examenului de Titularizare în judeţul Alba, potrivit inspectorului şcolar Constantin Negucioiu. Din aceştia, 102 sunt din promoţia 2014, iar restul de 502 sunt cadre didactice din promoţiile anterioare. În total, 623 de persoane s-au înscris la Titularizare în judeţul Alba, însă o parte dintre ei nu vor participa la proba scrisă. Unii candidaţi sunt deja titulari şi au în vizor un post pentru detaşare.

La Centrul de concurs nr. 1 de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia sunt înscrişi 317 candidaţi, majoritatea, adică 98 vizând posturi de învăţători şi 79 de profesori de limba română.

La Centrul de concurs nr.2, de la Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, sunt 306 candidaţi înscrişi, 86 dând examen pentru educatoare, 61 pentru posturi de profesori de educaţie fizică şi 53 pentru libma engleză. 

Pentru a intra la etapa de probă scrisă, candidaţii au trebuit să obţină minimum nota 5 la inspecţiile speciale la clasă, respectiv să promoveze proba practică, pentru filierele vocaţionale.

Rezultatele candidaţilor la probe practice/inspecţii la clasă/probe orale la limba de predare au fost publicate pe edu.ro în 9 iulie.

Rezultate la proba practică a candidaţilor din judeţul Alba AICI

Rezultate la proba orală la limba de predare intensiv/bilingv AICI

CALENDAR Titularizare – sesiunea 2014:

21 iulie 2014: desfăşurarea probei scrise

25 iulie 2014: afişarea rezultatelor

25-26 iulie 2014: înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare

28-29 iulie 2014: rezolvarea contestaţiilor

30 iulie 2014: afişarea rezultatelor finale.

Etapa I de repartizare

Termen: 31 iulie 2014

– repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7,00 (şapte) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate în vederea angajării pe perioada nedeterminată:

– repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 7,00 (şapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Termen: 1 august 2014: repartizarea, în şedinţă publică, a candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 58 alin. (9) din Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs în care au susţinut atât proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, cât şi proba scrisă sau în alte centre de concurs în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor

Termen: 2 august 2014: transformarea posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă nedeterminată rămase neocupate, în posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă determinată şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă determinată;

6-29 august: emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

Etapa a II-a de repartizare4-5 august 2014:

– repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 5,00 (cinci) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (10) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru angajare pe perioadă determinată:

– repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 5 (cinci) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (10) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate în vederea angajării pe perioadă determinată;

5 august 2014:

– transmiterea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete reactualizate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi;

publicarea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi.

6-29 august: emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

Potrivit Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2014-2015:

Candidaţii care nu obţin la inspecţia specială la clasă sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisă. Candidaţii care nu obţin la inspecţia specială în profilul postului la clasă sau la proba practică în profilul postului minimum nota 7 (şapte) nu pot ocupa posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Cadrul didactic care a obţinut cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2014, poate folosi acest rezultat şi în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2014, pentru angajare pe perioadă nedeterminată sau determinată.

Cadrul didactic care a obţinut cel puţin media 5 (cinci) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2014, poate folosi acest rezultat şi în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2014, pentru angajare pe perioadă determinată, pentru posturile didactice/catedrele care nu necesită probă practică/orală.

În situaţia în care candidatul optează şi pentru susţinerea inspecţiei speciale la clasă în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2014, la media finală a concursului se ia în calcul nota obţinută la inspecţia specială la clasă în cadrul concursului”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement