Connect with us
Advertisement

Eveniment

TITULARIZARE 2014 în ALBA: MARŢI, şedinţă de repartizare, etapa a doua. Candidaţii au la dispoziţie peste 300 de posturi

Publicat

Titularizarea 2014 în judeţul Alba continuă marţi, 5 august, cu etapa a doua, în care are loc şedinţa de repartizare a 324 de posturi rămase vacante după ce 33 de candidaţi cu note peste 7 şi-au preluat catedrele. Şedinţa de marţi are loc la centrul de la Colegiul “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, între orele 8.00 şi 21.00. Pot participa candidaţii care au luat cel puţin nota 5 la proba scrisă şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizările pe posturi didactice se fac pentru candidaţii din ambele centre de concurs din Alba Iulia, la sediul Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, la sala profesorală, etaj I, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Nr. 11.

Candidaţii se legitimează cu BI/CI sau pot fi reprezentaţi de o altă persoană, prin procură notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa publică de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează.

În etapa I, joi, 31 iulie, a avut loc repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7,00 (şapte) la concursul din 2014, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Citeşte şi TITULARIZARE 2014 în ALBA | 33 de catedre REPARTIZATE, în şedinţa de joi. Care sunt cele mai râvnite posturi din județ și ce spun candidații

La şedinţa de joi, 33 de candidaţi cu note peste 7 au primit posturi, din cele 54 titularizabile. Un număr de 17 candidaţi de la centrul de concurs nr. 1 au primit catedre şi alţi 16 de la centrul de concurs nr. 2 şi-au preluat posturile. Cele mai căutate au fost cele de limba engleză și limba română, dar concurenţă a fost şi pentru educatori, învăţători şi educaţie fizică. Au fost 212 candidaţi care au reuşit să obţină minimum nota 7 la examen şi au avut prioritate la posturile pe perioadă nedeterminată.

Pentru candidaţii care au susţinut proba scrisă la Centrul de concurs nr. 1, Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, au fost disponibile 367 de posturi vacante, din care 30 titularizabile.

Pentru candidaţii care au susţinut proba scrisă la Centrul de concurs nr. 2, Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, au fost disponibile 288 de posturi vacante, din care 24 pe perioadă nedeterminată.

Debutanţii se pot angaja cu condiţia de a-şi susţine în decurs de un an examenul de definitivat.

În cazul în care există două sau mai multe medii la fel, departajarea se face în funcţie de următoarele criterii: gradul didactic al candidaţilor, media de repartizare, media de la licenţă, respectiv, media de la Bacalaureat, pentru candidaţii care au absolvit liceu cu profil pedagogic.

Candidaţii care vor fi repartizaţi trebuie să se prezinte în data de 1 septembrie 2014 la unităţile de învăţământ unde au primit post, în caz contrar riscă să-şi piardă locul pe care l-au câştigat prin concursul de titularizare.

Potrivit CALENDARului pentru Titularizare – sesiunea 2014, etapa a II-a de repartizare se desfăşoară în perioada 4-5 august 2014:

– repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 5,00 (cinci) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (10) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru angajare pe perioadă determinată:

– repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 5 (cinci) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (10) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate în vederea angajării pe perioadă determinată.

În 5 august 2014:

– transmiterea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete reactualizate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi;

– publicarea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi.

În perioada 6-29 august, se emit şi comunică deciziile de repartizare pe post/catedră.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement