Connect with us
Advertisement

Eveniment

TITULARIZARE 2014 în ALBA | 33 de catedre REPARTIZATE, în şedinţa de joi. Care sunt cele mai râvnite posturi din județ și ce spun candidații

YouTube video

Publicat

Joi au început şedinţele publice de repartizare pe posturi şi catedre pentru cadrele didactice cu note de promovare la Titularizare 2014. În judeţul Alba, 33 de candidaţi cu note peste 7 au primit posturi, din cele 54 titularizabile. Pentru restul de 324 de posturi, şedinţa publică de repartizare este pe 5 august, între orele 8.00 şi 21.00. „Bătaia” s-a dat pe catedrele de limba engleză și limba română, dar concurenţă a fost şi pentru educatori, învăţători şi educaţie fizică. Au fost 212 candidaţi care au reuşit să obţină minimum nota 7 la examen şi au avut prioritate la posturile pe perioadă nedeterminată.

Citeşte şi TITULARIZARE 2014 în ALBA: Repartizările pentru 212 candidaţi cu media cel puţin 7. Condiţii şi LISTA posturilor

În urma şedinţei de repartizare pe posturi de joi, 17 candidaţi de la centrul de concurs nr. 1 au primit catedre şi alţi 16 de la centrul de concurs nr. 2 şi-au preluat posturile.

Citește și TITULARIZARE la inspectoratul şcolar, nu în centre de examen. Ministerul Educației pregăteşte SCHIMBĂRI de metodologie pentru 2015

Înainte de contestaţii, potrivit datelor evidenţiate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, din cele 460 de lucrări, 115 (25%) nu au fost notate nici măcar nota 5 la proba scrisă, însă după rezultatele finale 11 candidaţi au luat note de promovare.

Repartizările pe posturi didactice se fac pentru candidaţii din ambele centre de concurs din Alba Iulia, la sediul Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, la sala profesorală, etaj I, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Nr. 11.

În etapa I, joi, 31 iulie, a avut loc repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7,00 (şapte) la concursul din 2014, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Vezi Posturile_titularizabile_2014

Candidaţii care au susţinut proba scrisă la Centrul de concurs nr. 1, Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia s-au prezentat la şedinţa publică de joi, în intervalul orar 9.00 – 11.00, în ordinea alfabetică a disciplinelor de concurs. Pentru acest centru de concurs, au fost disponibile 367 de posturi vacante, din care 30 sunt titularizabile.

Candidaţii care au susţinut proba scrisă la Centrul de concurs nr. 2, Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia s-au prezentat la şedinţa publică de joi, în intervalul orar 11.00 – 13.00, în ordinea alfabetică a disciplinelor de concurs. Pentru acest centru, au fost disponibile 288 de posturi vacante, din care 24 pe perioadă nedeterminată.

Candidaţii care au ocupat un loc în învăţământ în cadrul şedinţei publice de joi s-au declarat mulţumiţi de rezultatele obţinute şi de modul în care a decurs repartizarea. „Având în vedere că au fost 3 posturi la Educaţie Fizică şi Sport, şi eu am prins unul, nu am cum să nu fiu mulţumită”, a declarat una dintre candidate.
Printre candidaţi s-au numărat însă şi nemulţumiţi. Un candidat de la Educaţie Fizică şi Sport a spus că, în urma soluţionării constestaţiilor, unui coleg de-al său i-a fost mărită nota cu 3 puncte.
9,33 este cea mai mare medie la Limba şi literatura română şi a fost obţinută de Popa Andra, care a fost repartizată la Şcoala Gimnazială din Horea.

Candidaţii din alte judeţe sau centre de concurs care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului şi în judeţul Alba pot participa la şedinţa publică de repartizare pe posturi sau catedre vacante pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la sediul Colegiului HCC, în data de 1 august, în intervalul orar 9.00-10.00.

Repartizările se fac conform Art. 74 (2) din Metodologia – cadru  privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2014-2015, aprobată prin OMEN nr.5451/12.11.2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la modul în care a decurs examenul de titularizare din 21 iulie 2014, Valeriu Cerbu, directorul Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, spune că „în centrul de examinare nr. 1 nu a existat nici o lucrare anulată sau probleme organizatorice”. Posturile care nu vor fi ocupate în această perioadă, vor fi ocupate la suplinire.

Debutanţii se pot angaja cu condiţia de a-şi susţine în decurs de un an examenul de definitivat.

În cazul în care există două sau mai multe medii la fel, departajarea se face în funcţie de următoarele criterii: gradul didactic al candidaţilor, media de repartizare, media de la licenţă, respectiv, media de la Bacalaureat, pentru candidaţii care au absolvit liceu cu profil pedagogic.

„Candidaţii care vor fi repartizaţi trebuie să se prezinte în data de 1 septembrie 2014 la unităţile de învăţământ unde au primit post, în caz contrar riscă să-şi piardă locul pe care l-au câştigat prin concursul de titularizare”, subliniază Valeriu Cerbu.

În etapa I de repartizare, vineri, 1 august 2014, are loc repartizarea, în şedinţă publică, a candidaţilor cu media de repartizare minimum 7,00 (şapte), pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs în care au susţinut atât proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, cât şi proba scrisă sau în alte centre de concurs în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Vezi şi INSTRUIRE_repartizare_candidati

Candidaţii se legitimează cu BI/CI sau pot fi reprezentaţi de o altă persoană, prin procură notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa publică de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează.

La etapele de repartizare din perioada 31 iulie – 1 august nu pot participa candidaţii care nu au dobândit definitivarea în învăţământ şi nu mai îndeplinesc condiţiile legale de înscriere la examenul naţional de definitivat.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Potrivit CALENDARului pentru Titularizare – sesiunea 2014, până în 2 august 2014, are loc transformarea posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă nedeterminată rămase neocupate, în posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă determinată şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă determinată;

Etapa a II-a de repartizare se desfăşoară în perioada 4-5 august 2014:

– repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 5,00 (cinci) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (10) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru angajare pe perioadă determinată:

– repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 5 (cinci) la concursul din sesiunea 2014, conform art. 58 alin. (10) din Metodologie, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate în vederea angajării pe perioadă determinată.

În 5 august 2014:

– transmiterea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete reactualizate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi;

– publicarea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi.

În perioada 6-29 august, se emit şi comunică deciziile de repartizare pe post/catedră.

Ioana MIHU

YouTube video

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement