Eveniment
TITULARIZARE 2018: REZULTATELE finale, publicate de Ministerul Educaţiei. Şedinţele de repartizare, în 25-26 iulie
Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat marţi rezultatele finale, după contestaţii, la examenul de Titularizare 2018. Reamintim că în judeţul Alba au fost înregistrate 72 de contestaţii, după corectarea celor 350 de lucrări la proba scrisă din 11 iulie.
AICI, rezultate finale la Titularizare 2018 în judeţul Alba.
Înainte de contestaţii, în judeţul Alba, au fost trei note de 10, însă rata notelor peste 7 a scăzut la 42,7% (anul trecut era de 43,2%). În clasamentul naţional, Alba este pe locul 26 (27, dacă este inclus şi municipiul Bucureşti în top), faţă de locul 20 în 2017. După rezultatele finale, au rămas tot trei note de 10.
Vezi şi TOP profesori după REZULTATE TITULARIZARE 2018, în ALBA. TREI note de 10, înainte de contestaţii
În clasamentul naţional, după primele rezultate, judeţul Alba se află pe locul 26, în funcţie de rata notelor peste 7.
În judeţ sunt disponibile 889 de posturi, din care vacante 712, complete 234 şi titularizabile, adică pe perioadă nedeterminată, 85, potrivit datelor IŞJ Alba.
Vezi lista posturilor scoase la concurs: Posturi_19_04_2018
Ca şi în anii trecuţi, majoritatea posturilor sunt pentru educatoare şi învăţători.
Pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la clasă.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială.
Vezi integral: Metodologie_mobilitate_2018_2019
Şedinţele de repartizare pe posturi
Potrivit IŞJ Alba, în perioada 25-26 iulie 2018 se derulează etapa de repartizare a candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte) pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe discipline de concurs, cu respectarea condiţiilor specifice din Metodologie.
Lista cuprinzând candidaţii, ierarhizaţi în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe discipline de concurs se face publică, prin afişare la sediul centrului de repartizare, doar în ziua repartizării: 25 iulie 2018, respectiv 26 iulie 2018.
Programul repartizărilor pe discipline de concurs, din cadrul centrului de concurs, se aduce la cunoştinţa persoanelor interesate, până la data de 20 iulie 2018, prin afişare la inspectoratul şcolar şi postare pe pagina de web a inspectoratului şcolar, domeniul Resurse Umane.
Repartizarea candidaţilor se realizează în baza datelor existente în sistemul informatizat. Şedinţele de repartizare se realizează utilizând obligatoriu aplicaţia informatică „TITULARIZARE 2018″.
Condiţii de repartizare:
– datele candidaţilor trebuie să existe în sistemul informatic;
– se va realiza corespondenţă între datele candidatului şi datele postului solicitat – repartizarea va fi posibilă numai dacă nu apar motive de invalidare;
– pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante publicate pentru concurs care necesită probă practică/orală, candidaţii trebuie să fi promovat această probă;
– pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor care necesită atestate/avize suplimentare, candidaţii trebuie să posede atestatele/avizele necesare, depuse la dosarele de înscriere ale candidaţilor în perioadele de înscriere şi validare a fişelor, conform Calendarului; excepţie fac avizele eliberate de conducerile unităţilor de învăţământ particular, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din aceste unităţi de învăţământ care pot fi prezentate şi în timpul şedinţelor de repartizare; alte situaţii excepţionale se rezolvă numai cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale;
– este obligatorie prezenţa acestor candidaţi la şedinţele de repartizare sau a persoanelor împuternicite prin procură notarială în original de către candidaţi. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţele de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează.
În data de 25 iulie 2018 se realizează repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte) pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe discipline de concurs.
Lista cuprinzând candidaţii ierarhizaţi în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe discipline de concurs, se face publică, prin afişare la sediul centrului de repartizare, doar în ziua repartizării: 25 iulie 2018.
La şedinţele de repartizare organizate de inspectoratele şcolare din data de 26 iulie 2018 participă:
– cadrele didactice titulare a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer, la nivelul localităţii/municipiului Bucureşti şi al judeţului, conform art. 48 alin. (1) din Metodologie, precum şi cadrele didactice care au intrat în restrângere de activitate după etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate, care au depus cereri în vederea soluţionării restrângerii de activitate prin detaşare în interesul învăţământului, până la data de 23 iulie 2018;
– cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional – sesiunea 2018 şi au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizate pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, pe discipline de concurs, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 66 alin. (4) – (7) din Metodologie.
În data de 26 iulie 2018, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate se ocupă în ordine, astfel:
Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, ca urmare a soluţionării cererilor de detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată, înregistrate la nivelul inspectoratului şcolar până la data de 23 iulie 2018. în următoarea ordine:
– în cadrul unităţii/unităţilor de învăţământ în care cadrul didactic este titular, în ordinea descrescătoare a punctajului;
– la nivelul consorţiului şcolar, cu respectarea prevederilor prevăzute în Notă, în ordinea descrescătoare a punctajului;
– la nivelul aceleiaşi localităţi, cu respectarea prevederilor prevăzute în Notă, în ordinea descrescătoare a punctajului;
– la nivelul judeţului, cu respectarea prevederilor prevăzute în Notă, în ordinea descrescătoare a punctajului;
– soluţionarea restrângerii de activitate în alte judeţe, cu respectarea prevederilor prevăzute în Notă, în ordinea descrescătoare a punctajului.
La ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, ca urmare a soluţionării cererilor de detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată, în situaţiile prevăzute la punctul 2.1. lit. b)-e), au prioritate cadrele didactice care sunt titulare în specialitatea postului/catedrei solicitat(e) conform documentului de numire/transfer/repartizare în învăţământ.
Repartizarea cadrelor didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional – sesiunea 2018, şi au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), calculată conform art. 53 alin. (8) din Metodologie cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 66 alin. (4) – (7) din Metodologic, pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora.
În cadrul acestei etape, cadrele didactice titulare pot opta şi pentru ocuparea de catedre vacante constituite în 2-3 unităţi de învăţământ şi/sau din 2-3 discipline.
Astfel, se pot face asocieri între datele unui candidat şi 2-3 catedre vacante incomplete, fără a depăşi 20 de ore pentru profesori, respectiv 24 de ore pentru profesori de instruire practică/maiştri instructori. În situaţia repartizării pe o catedră vacantă constituită din 2-3 discipline, disciplina/disciplinele cu ponderea cea mai mare de ore în catedră trebuie să fie în concordanţă cu disciplina de concurs.
Listele cuprinzând cadrele didactice titulare ierarhizate în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare/punctajelor, pe discipline de concurs, se fac publice, prin afişare la sediul centrului de repartizare, doar în ziua repartizării, 26 iulie 2018.
CALENDAR TITULARIZARE 2018:
10 mai-29 iunie: organizarea și desfășurarea inspecțiilor speciale la clasă şi a probelor practice/orale pentru concursul naţional.
5-9 iulie: Validarea înscrierii la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice, prin semnătură, de către absolvenții promoției 2018 /absolvenţii 2018 ai programelor de pregătire psihopedagogică
11 iulie: proba scrisă
17 iulie: comunicarea rezultatelor
17-18 iulie: depunerea contestaţiilor
24 iulie: comunicarea rezultatelor finale
25 iulie: Repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte), pe posturi didactice vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.
26 iulie: Repartizarea candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare anterior înscrierii la concurs, care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), pe posturi didactice/catedre vacante, indiferent de viabilitatea acestora, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.
27 iulie: şedinţă de repartizare – soluționarea cererilor de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ şi a cererilor de pretransfer prin schimb de posturi
30 iulie-1 august: Înregistrarea, în mod excepţional pentru candidaţii care nu au depus dosare în perioada 20 aprilie – 3 mai 2018, la inspectoratele școlare, a dosarelor de înscriere, însoțite de documentele solicitate în acestea, pentru angajare pe perioadă determinată
31 iulie: Validarea de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar a listelor finale cuprinzând personalul didactic titular pensionat care a avut calitatea de titular, care nu a depășit cu 3 ani vârsta de pensionare raportată la data de 1.09.2018 și care a solicitat reîncadrarea în funcția de personal didactic.
2 august: Reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor ocupate ca urmare a soluționării, în ordine, a:
– cererilor de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ;
– cererilor de reîncadrare în anul școlar 2018-2019 a personalului didactic pensionat care a avut calitatea de titular;
– cererilor de prelungire a duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2018-2019, pentru suplinitorii calificaţi care se încadrează în prevederile art. 81 din Metodologie.
Până în 3 august: Emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră în urma şedinţelor din 25-26 iulie 2018. (27 iulie – 3 august 2018)
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News