Connect with us
Publicitate

Educație

Titularizare 2024: fișa de înscriere pentru candidați. Dosarele pot fi înregistrate până în 17 mai. Acte necesare și procedura

Publicat

Titularizare 2024: Candidații își pot depune dosarele de înregistrare la concursul național, până în 17 mai. Proba scrisă va fi organizată în 17 iulie, iar în iunie se desfășoară inspecțiile la clasă.

Prin promovarea examenului de Titularizare, profesorii se pot angaja pe perioadă nedeterminată în învățământ. Trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă și la inspecția la clasă.

Cei care obțin notă între 5 și 7 pot deveni profesori suplinitori, pe perioadă determinată.

Până în 21 mai, comisia de organizare și desfășurare a concursului verifică și avizează dosarele candidaților.

În aceeași perioadă, candidații validează înscrierea, prin semnătură. Dacă absolvenţii din promoțiile anterioare nu se prezintă la validare, pentru aceștia se anulează înscrierea la concurs.

Titularizare 2024. Condiții pentru înscrieri

Candidaţii se pot înscrie la concursul naţional, în două sau mai multe judeţe. Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la concursul din 2024, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită doar de documente în completarea celor depuse în anii anteriori.

Model cerere înscriere 2024 Titularizare

La concursul naţional au dreptul să participe persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii şi de pregătire psihopedagogică.

Vezi integral Titularizare 2024. Calendar și reguli pentru candidați

Trebuia să aibă capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale. Trebuie să fie apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei didactice. De asemenea, trebuie să nu îndeplinească condiţiile legale de pensionare pentru limită de vârstă.

AICI, lista posturilor actualizată.

Titularizare 2024. Documente pentru înscrieri

  • fișa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul)

Fișă de înscriere la concurs 2024

  • copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele și domiciliul
  • copii de pe certificatele de naștere și căsătorie (pentru solicitanții care și-au schimbat numele)/ de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul)
  • copii de pe actele de studii, foile matricole și certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenții liceului pedagogic/ învățământului postliceal), certificatele/ adeverințele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă)
  • copii de pe certificatele de obținere a gradelor didactice
  • copie de pe actul de titularizare/ repartizare pe perioada viabilității postului în învățământul preuniversitar (dacă este cazul)
  • copie a acordului ME, a deciziei inspectoratului școlar sau a întreprinderii de întrerupere a activității (dacă este cazul)
  • adeverința din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei) (dacă este cazul)
  • copia filei corespunzătoare din registrul general de evidență a salariaților sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2011 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul)
  • copii ale avizelor și atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învățământ particular (dacă este cazul)
  • avizul/adeverința medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învățământ

Titularizare 2024. Înscrieri. Declarații pe proprie răspunderi, adeverințe

  • declarație pe proprie răspundere că
    • nu desfășoară activități incompatibile cu demnitatea funcției didactic
    • nu a fost îndepărtat din învățământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății, contra libertății persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărțuire, trafic de minori, proxenetism, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, luare și dare de mită, trafic de influență, fals și uz de fals, furt calificat
  • adeverință eliberată de unitatea de învățământ la care este angajat(ă) privind sancțiunile disciplinare din ultimii 2 ani școlari încheiați și de pe parcursul anului școlar în curs
  • cazier judiciar, din care reiese faptul că nu are antecedente penale pentru infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății, contra libertății persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărțuire, trafic de minori, proxenetism, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, luare și dare de mită, trafic de influență, fals și uz de fals, furt calificat
  • certificatul/adeverința de integritate comportamentală, în original (în cazuri excepționale, dacă un candidat/ cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/ validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă)
  • numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului/încadrați în creșe adeverință eliberată de unitatea de învățământ din care să rezulte situația postului (structura pe ore și discipline a catedrei, viabilitatea postului/ catedrei, nivelul de învățământ și regimul de mediu) și copii ale deciziilor de detașare din perioada 01.09.2014 – 31.08.2024 (dacă este cazul)
  • Declarație privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilității personalului didactic

CALENDAR Titularizare 2024

Înscrieri

Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

  • până la 29 aprilie 2024: verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs
  • 8-17 mai 2024: înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2024
    • pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024
  • 9-21 mai 2024: verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului
  • 9-22 mai 2024: validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original; dacă absolvenţii din promoțiile anterioare nu se prezintă la validare, pentru aceștia se anulează înscrierea la concurs.
  • 8-11 iulie 2024: pentru absolvenții promoției 2024/absolvenţii 2024 ai programelor de pregătire psihopedagogică/candidaţii cuprinşi în programe prin care se pregătește personalul didactic pentru unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2024-2025

În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2024 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 17 iulie 2024, până la ora 8.00.

Absolvenţii promoţiei 2024 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

Tituarizare 2024. Probe orale și inspecții la clasă

  • 24 mai 2024: afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:
    • listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă
    • listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicit repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice.
  • 29 mai – 28 iunie: probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă; soluţionarea contestaţiilor la aceste probe

În perioada 27 mai-30 iunie 2024 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titular rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024.

  • 27 mai – 14 iunie 2024: cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale.
  • 5 iulie 2024: afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă

Titularizare 2024. Proba scrisă, rezultate, contestații

  • 17 iulie 2024: desfășurarea probei scrise
  • 23 iulie 2024: comunicarea rezultatelor iniţiale
  • 23-24 iulie 2024: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor
  • 25-30 iulie 2024: soluţionarea contestațiilor
  • 31 iulie 2024: comunicarea rezultatelor finale

Titularizare 2024. Ședințe de repartizare

  • 1-2 august 2024: repartizarea candidaţilor care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2024, indiferent de statutul acestora,
    • pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului
    • în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare
    • art. 74 lit a din Metodologie

 

  • 5 august 2024: ședință de repartizare, în ordine, a:
    • cadrelor didactice titulare – repartizarea pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice titulare/debutante (art. 74 alin. 3, lit. b) din Metodologie)
    • cadrelor didactice titulare – repartizarea prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată a cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate – art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie
    • cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă
    • cadrelor didactice titulare şi a cadrelor prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2024, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e)
  • 6 august 2024: repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2024 și au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), pe posturile didactice/catedrele pe care sunt angajate – art. 74 alin. (3), lit. f)
  • 7 august 2024: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
  • 7-23 august 2024: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

sursă model fișă de înscriere: edupedu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate