Titularizare 2026: procedura de obținere a certificatului medical, pentru înscrierea la concurs. Condiții pentru profesori
Titularizare 2026: înscrierile la concursul de Titularizare pentru angajarea în învățământ încep în luna mai. Candidații trebuie să prezinte un certificat medical, pe baza unor evaluări la medicul de familie și medicul psihiatru. Este o condiție obligatorie pentru profesorii care vor să participe la concurs.
Etapele obligatorii, documentele necesare și condițiile în care candidații sunt declarați apți pentru ocuparea unui post în învățământ sunt stabilite prin OME 55/335/2026, potrivit edupedu.ro.
Actul normativ prevede că prezentarea certificatului medicam emis de medicul specialist de medicina muncii este obligatorie la înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcții didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum și a unei funcții de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar.
Emiterea certificatului medical se realizează în baza avizului medicului specialist psihiatru, a adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie şi a consultaţiei specifice de medicina muncii, care include anamneza medicală, anamneza profesională şi examen clinic.
La evaluarea medicală pentru înscrierea la concurs (titularizare – n.r.), respectiv încadrarea într-o funcţie didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar, medicul specialist de medicina muncii poate solicita o examinare medicală de specialitate suplimentară, în baza scrisorii medicale.
Medicul specialist de medicina muncii emite certificatul medical care dovedeşte îndeplinirea condiţiei de a fi apt din punct de vedere medical.
Titularizare 2026: Etape pentru obținerea certificatului medical
Emiterea certificatului medical se realizează în baza:
- adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie
- avizului medicului specialist psihiatru

- consultaţiei specifice de medicina muncii (include anamneza medicală, anamneza profesională şi examen clinic).

La evaluarea medicală pentru înscrierea la concursul de titularizare, respectiv încadrarea într-o funcţie didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar, medicul specialist de medicina muncii poate solicita o examinare medicală de specialitate suplimentară, în baza scrisorii medicale.
Medicul specialist de medicina muncii emite certificatul medical care dovedeşte îndeplinirea condiţiei de a fi apt din punct de vedere medical.
Certificatul este emis cu respectarea prevederilor privind supravegherea sănătății lucrătorilor, iar medicul ia în considerare eventuale afecțiuni care pot constitui contraindicații.
Ce se întâmplă cu personalul diagnosticat cu tulburări psihice
În cazul în care, în urma evaluării psihice efectuate, se constată o tulburare psihică, medicul de medicina muncii are obligaţia să recomande măsuri suplimentare de protejare a sănătăţii personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, a personalului didactic auxiliar şi administrativ şi de adaptare a sarcinilor profesionale la locul de muncă.
Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi personalul didactic auxiliar şi administrativ diagnosticat cu tulburări psihice are următoarele obligaţii:
- să informeze medicul de medicina muncii privind diagnosticul, starea sa de sănătate şi tratamentul de specialitate prescris
- să se prezinte la examinările medicale de specialitate conform programării
- să respecte tratamentul de specialitate prescris de medicul specialist psihiatru;
- să respecte recomandările medicului de medicina muncii.
Refuzul personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, al personalului didactic auxiliar şi administrativ de a se prezenta la controlul medical, în condiţiile prezentului ordin, constituie abatere disciplinară gravă.
Vezi integral Evaluare psihiatrică obligatorie pentru profesori și personalul auxiliar, din 2026
Titularizare 2026. Calendar
Pentru a se angaja pe un post pe perioadă nedeterminată, cadrele didactice trebuie să aibă cel puțin nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă, în profilul postului.
Cei care obțin cel puțin nota 5 la proba scrisă și inspecție vor concura pe posturi de suplinitori (pe perioadă determinată).
Înscrierile la concurs se fac în perioada 6-18 mai. Pentru cei care optează să se înscrie online, dosarele se înregistrează în perioada 6-11 mai 2026.
Probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă sunt programate în perioada 8-30 iunie. În 3 iulie vor fi afișate rezultatele la aceste probe.
Proba scrisă va fi în 21 iulie, iar primele rezultate vor fi comunicate în 28 iulie. În 28 și 29 iulie pot fi depuse contestații. Rezultatele finale vor fi disponibile în 4 august.
Ședințele de repartizare a candidaților încep în 5-6 august.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)