Connect with us
Advertisement

Educație

Totul despre Evaluarea Națională 2023. Informații oficiale transmise de Ministerul Educației. Peste 160.000 de elevi înscriși

Publicat

Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII 2023) se va desfășura în perioada 19 iunie – 4 iulie 2023, a transmis duminică Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

Conform situației centralizate de către Ministerul Educației pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, peste 161.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului, organizat în 3.553 de unități de învățământ/centre de examen.

Vezi AICI: Modele de subiecte și bareme Evaluare Națională 2023. Teste de antrenament utile pentru examenul din acest an

Prima probă, Limba și literatura română, va avea loc luni, 19 iunie și va fi urmată de proba la Matematică, miercuri, 21 iunie. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.

Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Evaluare Națională 2023: organizarea examenelor

Accesul candidaților în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta, conform procedurilor.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2023.

Evaluare Națională 2023: interdicții

Probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen.

Nu sunt acceptați în examen candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop.

Alte informații, AICI.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale.

Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 – 22 iunie, între orele 8:00 – 16:00).

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a din județul Dâmbovița vor fi evaluate digitalizat în cadrul programului-pilot lansat anul trecut.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale.

Codurile individuale vor fi distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement