Tradiţii de Ajun şi de Crăciun în lume. Țara în care Moș Crăciun vine de 13 ori. Obiceiuri și tradiții de sărbători

Copiii din întreaga lume îl aşteaptă în noaptea de 24 spre 25 decembrie pe Moş Crăciun. Unii îl numesc Santa Claus, Samichlaus, Pere Noël, Sinter Klaas, Babuşka, Joulupukki ori Viejito Pascuero.

În Islanda, cu 13 zile înainte de marea sărbătoare, primul Moș Crăciun coboară din munți, ocolește fiecare casă și apoi pune dulciuri în ghetuțele copiilor, în vreme ce aceștia dorm. Dacă au fost cuminți, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic, iar dacă au fost răi, vor fi recompensați cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moș vine în oraș și tot așa până pe 25 decembrie, când primul Moș se întoarce la casa lui din munți, pe 26 cel de-al doilea și tot așa până pe 6 ianuarie.

Citește și MESAJE de CRĂCIUN: Urări de Sărbători pentru cei dragi. SUTE de mesaje frumoase și felicitări haioase

Tradiţia legată de sosirea lui Moş Crăciun a apărut în secolul al IX-lea, dar secretul adresei lui Moş Crăciun a fost divulgat abia în 1927, la un post de radio finlandez, în emisiunea „Ora Copiilor”, unde se spunea că Moşul cu haină şi căciulă de culoare roşie ar locui în Munţii Korvatunturi din ţinutul Savukoski (la graniţa Finlandei cu Rusia), conform volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).

La această adresă sosesc, în fiecare an, o mulţime de scrisori trimise de copii din toată lumea.

Citește și Ajunul Crăciunului: tradiții, superstiții și obiceiuri. Ce să faci, ca să ai noroc tot anul și ce ar fi bine să eviți

Cel mai cunoscut dintre renii lui Moş Crăciun este Rudolph, cel cu nasul roşu.

El îi conduce pe ceilalţi reni: Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. În SUA există 34 de localităţi sau locuri care poartă numele renilor.

Bradul

Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun a apărut la Riga, în Letonia, în 1510. Mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris, după căsătoria cu ducele de Orleans. O altă menţiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531, se arată în volumul „Cartea de Crăciun”.

Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat adăposturile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Naşterii Mântuitorului.

Se consemnează că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836. Tot din secolul al XIX-lea s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea.

În Anglia, bradul de Crăciun a apărut prima dată în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, regina Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger, care ulterior a fost înlocuit cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit, potrivit volumului amintit.

În literatură, prima menţionare a bradului împodobit datează din 1774, în „Suferinţele tânărului Werther” a lui Goethe, în care Werther o găseşte pe Lotta decorând bradul în duminica dinaintea Crăciunului. În Statele Unite, cartea pentru copii „Kriss Kringle’s Christmas Tree”, publicată la Philadelphia în 1845, a contribuit la răspândirea popularităţii bradului de Crăciun.

În 1798, poetul britanic Samuel Taylor Coleridge a descris, după ce a petrecut Crăciunul în Germania, frumuseţea brazilor împodobiţi de sărbătoare. În 1844, Hans Christian Andersen a publicat trista poveste a bradului, iar în 1848 Feodor Dostoievski a scris „Un pom de Crăciun şi o nuntă”.

Obiceiuri în diferite ţări

Germania – ”Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului, notează volumul ”Cartea de Crăciun”.

Elveţia – Butucul ars în noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie este cunoscut sub numele de ”Bouche de Noel”. ”Samichlaus” (Moş Crăciun) are întotdeauna şi sarcina de a aduce bradul de Crăciun, acest obicei fiind păstrat încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor este ”Parada ridichilor luminate”, obicei preluat de la mexicani.

Anglia – În fiecare dintre cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în jurul casei – crenguţe de brad. Celebra budincă englezească ”hackin” era pregătită, în secolul al XVII-lea, chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire, precizează volumul amintit.

Italia – Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de ”Novena”. Conform tradiţiei, există obiceiul ca, înainte de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu.

Suedia – Cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită în acest scop – şuncă, peşte şi fasole – prilej cu care rudele îşi oferă daruri. Moşul de pe aceste meleaguri este un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. Copiii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.

Islanda – Cu 13 zile înainte de Crăciun, soseşte primul dintre cei 13 Moş Crăciun, el venind din munţi şi punând dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. A doua zi, vine al doilea Moş şi tot aşa până pe 25 decembrie, când primul Moș se întoarce la casa lui din munți, pe 26 cel de-al doilea și tot așa până pe 6 ianuarie.

Finlanda – Familiile se reunesc în Ajun, iar copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun. Printre mâncărurile tradiţionale de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovii, pate de ficat, orezul fiert în lapte care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează.

Grecia – Masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ce familia mănâncă şi merge la culcare, Moş Crăciun lasă cadouri şi dulciuri copiilor.

Polonia – Masa de Crăciun începe după ce apare pe cer prima stea ”Gwiazdka” (”mica stea”), semn de cinstire a stelei de la Bethleem. Brazii de Crăciun sunt împodobiţi cu îngeraşi, steluţe şi păsări, se mai arată în ”Cartea de Crăciun”.

Rusia – Moş Crăciun (”Babuşka”) este însoţit de Albă-ca-Zăpada (”Snegurocika”), iar copiii primesc prăjituri şi jucării, printre care celebrul set de păpuşi ”Matrioşka”.

Ungaria – Masa festivă conţine tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci.

SUA – Cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse, pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă friptură de curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate.

Cuba – Cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului, denumită ”nochebuena” (”Noaptea cea bună”). Masa tradiţională constă în friptură de porc, fasole neagră cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure.

Chile – Copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad. Aceste figurine se numesc ”pasebre”. Moş Crăciun (”Viejito Pascuero”) îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.

Japonia – Locuitorii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ”Jizo” (”Moş Crăciun”).

Vâscul

Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni şi druizii celţi, cât şi de indienii nord-americani. Se crede că atârnat deasupra uşii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire.

Pentru că nu-şi pierde frunzele niciodată, ca şi bradul, se spune că aduce spor şi sănătate în familie. Este simbol în stabilitatea şi fericirea cuplurilor de îndrăgostiţi, existând credinţa că o crenguţă de vâsc aduce cu ea un înger care păzeşte dragostea, precizează volumul „Cartea de Crăciun”.

Celţii au iniţiat un adevărat cult al acestei plante, pe care o considerau de esenţă divină. În viziunea lor, cel mai preţios vâsc era cel crescut pe stejar – îl numeau ”lacrima stejarului” şi însoţeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase.

Vikingii îl considerau un simbol al păcii, era ca un spirit ce-i proteja de rele. Grecii au spus că Eneas a păşit în lumea cealaltă pe o poartă deschisă cu o mlădiţă de vâsc. Romanii l-au aşezat sub formă de coroniţă pe capul zeiţei Diana, simbol al fertilităţii.

sursa: agerpres.ro