Connect with us
Advertisement

Eveniment

TRADIŢII din noaptea de Înviere. Ce aduce noroc şi alte obiceiuri din perioada Sărbătorilor de Paşti

inviere alba iulia

Publicat

În noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioşii merg la biserică pentru a primi lumina Lui Hristos. Legat de sărbătoarea de Paşti şi noaptea de Înviere, sunt cunoscute mai multe tradiţii.

Citeşte şi URĂRI DE PAŞTE 2021 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Se spune că, dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.

Fiecare îşi pregăteşte o lumânare, care poate fi şi o candelă, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar.

Această lumânare va rămâne aprinsă tot timpul săvârşirii Sfintei Învieri, după care fiecare om se întoarce acasă cu lumânarea aprinsă.

Ce facem cu ouăle vopsite?

Cei care ciocnesc ouă în noaptea de Înviere se vor întâlni pe lumea cealaltă.

De asemenea, se zice că oul crăpat trebuie să îl dai celui care ţi l-a spart, altfel îl vei mânca stricat în viaţa de apoi.

Dacă descoperi un ou cu două gălbenuşuri e semn de căsătorie.

În vremurile străvechi oul era oferit cadou, fiind considerat un simbol al echilibrului şi al renaşterii naturii.

Lumânarea este poate cel mai important simbol al Învierii

Ea reprezintă biruinţa vieţii asupra morţii şi a binelui asupra răului.

Tradiţia spune că după slujbă, lumânarea trebuie adusă acasă aprinsă. Nu se aruncă, ci este păstrată cu sfinţenie pentru a fi aprinsă la necazuri.

Conform credinţei populare, lumânarea de Înviere se aprinde în faţă unei icoane în caz de primejdie sau dificultate, la cutremure şi furtuni.

Când mergi la biserică e bine să aduci cu tine apă sfinţită. După noaptea Învierii păstreaz-o, căci îţi va aduce noroc.

În tradiţie se zice că apa păstrată de la slujba de Paşte capătă proprietăţi vindecătoare. Este bună în caz de boală, deoarece îndepărtează suferinţa.

Nu e bine să te cerţi în noaptea de Paşte.

Se zice trebuie să primeşti Învierea Domnului cu bucurie şi optimism în suflet.

Dacă eşti certat cu cineva ar trebui să faci pace, că să nu te prindă Învierea supărat.

Cei care înjură sau blesteamă în această noapte sfântă vor fi urmăriţi de ghinioane.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement