Administrație
Traseul Celor Trei Fortificaţii, redeschis oficial de Zilele Oraşului
Traseul Celor Trei Fortificaţii va fi redeschis oficial vizitatorilor, cel mai pobabil, începând cu weekend-ul acesta, de Zilele Oraşului. Accesul în incinta traseului a fost restricţionat pe timp de iarnă şi nu a mai fost reluat din cauza şantierului aflat în plină desfăşurare, în faţa intrării principale, pe strada Militari.
Potrivit reprezentanţilor firmei „Grup Corint”, lucrările care îngreunează deplasarea trecătorilor şi turiştilor de la Poarta a III-a înspre Catedrala Romano-Catolică se apropie de final, iar, dacă totul de desfăşoară conform graficului, acestea se vor încheia până la deschiderea sărbătorii „Zilele Oraşului”. „Avem motive să credem că toate aceste lucrări de suprapavaj realizate de la Poarta III a Cetăţii şi până la colţul Clădirii Ierihon vor fi gata până în acest week-end. Tot atunci se va deschide oficial, repet, cel mai probabil şi Traseul Celor Trei Fortificaţii. Albaiulienii, dar şi turiştii vor avea posibilitatea să viziteze Traseul în intervalul orar 09.00 – 22.00”, a explicat Emanuel Drăguşin, purtător de cuvânt al „Grup Corint”.
Din informaţiile furnizate de Emanuel Drăguşin, evenimentele organizate la Hotel Medieval nu vor afecta accesul turiştilor la Traseul Celor Trei Fortificaţii: „Nunţile, conferinţele şi alte evenimente organizate la Hotel Medieval au loc în situaţii excepţionale. Totuşi, nu cred că vor exista restricţii pentru vizitatori la Traseu, în zilele când au loc astfel de întâlniri”.
În ceea ce priveşte programul de vizitare a celorlalte trasee inaugurate, dar şi a tunelurilor, acesta este reglementat de Primăria Alba Iulia. Din motive de siguranţă, administraţia locală a anunţat că obiectivele turistice mai importante vor fi supravegheate cu camere video.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Paolo
joi, 26.05.2011 at 21:21
Am o intrebare: Va fi gratuit accesul pe traseu? sau e deschis, dar tot cu plata?