Connect with us
Advertisement

Eveniment

Trotinetele electrice, introduse în Codul rutier. Pe unde și în ce condiții veți putea circula cu ele. PROIECT

Publicat

Parlamentarii vor reglementarea circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice, în condițiile în care acestea pot fi văzute tot mai des pe străzile orașelor din România. Un proiect de lege depus la Camera Deputaților, pentru modificarea Codului rutier, prevede, de asemenea, noi reguli pentru biciclete.

Potrivit proiectului depus de PNL, trotineta electrică este definită ca un „vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”.

Citește și Noi reguli în CODUL RUTIER, din 1 iulie: Analfabeții nu mai pot obține permis, controale medicale mai dese pentru vârstnici

Trotinetele electrice vor putea circula pe pistele pentru biciclete. „Dacă un drum este prevăzut cu o pista specială destinată circulației bicicletelor și a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă”, se arată în proiect.

Documentul mai prevede ca numai persoanele cu vârsta peste 14 ani să poată merge cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecție.

Bicicletele, trotinetele electrice și mopedele trebuie să aibă „mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare”, potrivit proiectului.

„Vidul legislativ face ca cei care folosesc trotinete electrice să o facă pe riscul lor, nefiind clar unde trebuie să circule cu ele și nici ce obligații au în cazul în care sunt opriți de către poliție în trafic”, se precizează în expunerea de motive. Inițiatorii arată că, în forma actuală a Codului rutier, trotinetele electrice care ating viteze mai mari de 25 de kilometri pe oră intră la categoria mopede, prin urmare cei care le conduc ar avea nevoie de permis de conducere AM. În plus, mopedele trebuie înmatriculate și nu au voie să circule pe trotuar.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement