Eveniment
Turcan cere demisia lui Cîțu împreună cu echipa de negociere cu PSD care s-au „milogit” să „prindă un colț de pâine”
Mesaj dur transmis de prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan către conducerea partidului. Aceasta a afirmat că Florin Cîțu ar trebui să-și depună demisia, împreună cu echipa de negociere cu PSD, care s-au „milogit” la Marcel Ciolacu să prindă un colț de pâine.
Într-o comunicare către colegii din BPN, citată de G4Media.ro, Raluca Turcan îl acuză pe Florin Cîțu că este dispus să joace la poker până și banii de pensii, precizând că de o lună îi spune că din 26 noiembrie nu mai sunt bani de pensii și alocații.
Raluca Turcan le transmite colegilor din BPN că nu va participa la ședință, pentru că i-a fost deturnat votul o dată și nu vrea să se mai întâmple acest lucru.
„Consider că echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. În primul rând s-a plecat la drum cu o minciună. Și un vot manipulat ordinar. Nu, nu mă refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri și cu unii și cu alții. Votul meu si al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Și doar în folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o fraudă asupra votului colegilor”, afirmă Turcan.
Raluca Turcan susține că „este puțin spus că s-a negociat în genunchi” cu PSD.
„Mandatul lui Florin Cîțu nu a fost decât un șir de minciuni, greșeli și jocuri personale. As spune ca e de domeniul patologicului. Florin, iti imaginezi ca nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toti se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus până acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un șir de minciuni. Și nu numai de minciuni dar și de lipsa de responsabilitate! Florin, ești dispus să joci la poker până și banii de pensii. De mai bine de o lună mă țin de capul tău și-ți spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii și de alocații pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe facebook”, afirmă Raluca Turcan, ministru al Muncii în Guvernul Cîțu.
Aceasta amintește că toți colegii i-au reproșat lui Ludovic Orban modul în care a negociat cu USR.
„Când am fost convinsă ca negocierea lui Ludovic cu USR e proastă, m-am ridicat de la masă. La fel și Rares, și Robert, și ceilalți mi-ati dat dreptate. Cum arată negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat și am plecat. Voi ce ați făcut acum? V-ati milogit la Ciolacu să prindeți un colț de pâine. Vă cer să ieșiti voi acum public, sa spuneti ca ati negociat mai bine ca Orban! În aceste negocieri, președintele partidului a negociat doar pentru el. Atât. Nimic altceva!!! Motivele? O să le aflăm, cu siguranță! Dar cu un preț prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniștri. Niciunul. Ați ignorat până și cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele în alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat)”, afirmă Turcan.
Prim-vicepreședintele PNL susține că „momentul acesta este o rusine pentru PNL”, iar președintele partidului, Florin Cîțu și echipa de negociere ar trebui să demisioneze.
Raluca Turcan încheie precizând că votul ei este împotriva guvernului cu PSD.
Florin Roman sare în apărarea lui Cîțu: Reacție la acuzațiile ministrului Raluca Turcan
”Infirm categoric cele spuse de Raluca Turcan. Există banii pentru pensii și alocații. Mai mult, de la 1 ianuarie, noul guvern și-a asumat creșteri de pensii, alocații”, a declarat luni la Antena 3 Florin Roman, propus ministru al Digitalizării în guvernul Ciucă.
”Probabil că are o supărare excesivă, a fost nemulțumită că nu a fost numită ministru în noul guvern”, a mai spus Florin Roman, adăugând că ”a fost o colectare mai bună, sunt bani. Noi am reușit să fiscalizăm sistemul de colectare de la ANAF”.
”Nu există niciun fel de problemă în plata pensiilor şi alocaţiilor. La fiecare sfârşit de an, este o procedură uzuală, atunci când se constată că sunt mai puţini bani pentru acest capitol, se face rectificarea şi banii se completează cu suma necesară pentru acest lucru.
Vreau să infirm categoric orice posibilitate de neplată a pensiilor şi alocaţiilor. Banii respectivi există”, a spus Florin Roman și la emisiunea Talk News de la Profit TV.
El a afirmat că ministrul Raluca Turcan se plângea şi luna trecută că nu ar fi bani pentru pensii şi pentru alocaţii şi controlul de la Corpul de Control i-a arătat că are acolo suma de 300 de milioane necesară pentru efectuarea plăţilor.
Roman a mai spus că premierul Florin Cîţu a trimis Corpul de Control la Ministerul Muncii. Întrebat dacă este o răzbunare din partea liderului PNL, în urma criticilor aduse de Raluca Turcan, Roman a spus: ”Nu, a fost un semnal al ministrului Muncii şi premierul a dispus de urgenţă verificarea celor sesizate de doamna ministru. Concluzia este că există banii necesari pentru plasa pensiilor şi a alocaţiilor”.
Roman a comentat şi faptul că Raluca Turcan care nu a mai primit un minister în noul Cabinet Ciucă: ”Probabil pentru că nu a primit încrederea colegilor domniei sale. Niciunul nu suntem puşi în funcţii pe viaţă (..) În momentul când vii într-o funcţie publică, te gândeşti la un moment dat că trebuie şi să pleci din acea funcţie”, a spus el.
Despre tensiunile din şedinţa PNL, Florin Roman a spus că atmosfera este una vie, aşa cum fost mereu în partid.
”Colegii noştri îşi exprimă opiniile în mod liber şi se votează liber. Întotdeauna când au fost decizii importante în partid, au existat şi dezbateri şi a existat asumare prin vot. Doi dintre colegi nu au participat la această şedinţă, am văzut doar opinii exprimate în afara partidului”, a spus el despre criticile aduse de mai mulţi liberali, precum Raluca Turcan, Dan Motreanu şi Adrian Oros.
Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News.
sursa: g4media.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Petru
luni, 22.11.2021 at 14:55
Ăsta nu are un pic de demnitate.Ar linge pe jos numai să rămână la ciolan. Nu se uită în oglindă dimineața poate așa v-a fii satisfăcut că-l mai salută și pe el cineva.
Sclava
luni, 22.11.2021 at 16:47
Alta care scuipa unde pupa nu de mult. Vezi fa, ca astia,,stie,, sa trada pe roata sclavii care ,,vorbeste,, in contre. Ai pierdut vreun ciolacu de craciun ?
Mihai
luni, 22.11.2021 at 21:33
Dacă a rămas fără ciolan… Ce să facă și ea. După cum citesc Florinel R. Îl apară pe Câțu, că el a primit un os de ros. Să vezi de acum nemulțumiri la ăștia galbeni-portocali(pNL+PD). Cine a primit roade liniștit cine nu a primit latră precum Raluca…