Connect with us
Advertisement

Actualitate

UE recomandă al doilea booster anti-COVID-19 pentru persoanele de peste 60 de ani. Se testează și noi versiuni de vaccin

Publicat

Agenţiile sanitare ale Uniunii Europene au recomandat luni, 11 iulie, un al doilea booster anti-COVID-19 pentru toate persoanele cu vârsta de peste 60 de ani în contexul unei noi creşteri a numărul de infectări şi de spitalizări pe teritoriul Europei. Agenția Europeană a Medicamentelor revizuiește și două vaccinuri adaptate ultimelor variante Covid-19. 

În opinia oficialilor, eficienţa vaccinurilor a fost afectată odată cu evoluţia virusului, deşi vaccinurile împotriva COVID-19 existente continuă să ofere o protecţie adecvată împotriva spitalizării şi a deceselor,

”Este crucial ca toţi cei de peste 60 de ani şi toate persoanele vulnerabile să se prezinte pentru un al doilea booster cât de curând posibil”, a declarat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, potrivit Agerpres.

Agenţiile sanitare ale Uniunii Europene au recomandat în aprilie un al doilea booster doar pentru persoanele cu vârste de peste 80 de ani şi pentru cei aparţinând grupurilor vulnerabile.

Noua recomandare este aşteptată să faciliteze decizii naţionale în scopul accelerării campaniilor de vaccinare, care au încetinit sau aproape s-au oprit în ultimele luni.

”Observăm în prezent rate de incidenţă a COVID-19 în creştere şi o tendinţă crescătoare în ceea ce priveşte internările şi gradul de ocupare din spitale şi de la terapie intensivă în multe ţări, cauza fiind subvarianta BA.5 a Omicron”, a indicat Andrea Ammon, directoarea ECDC, într-o declaraţie.

Producătorii de vaccinuri testează noi versiuni de vaccin

Producătorii de vaccinuri, printre care Moderna Inc şi consorţiul Pfizer Inc/BioNTech, testează versiuni ale vaccinurilor lor modificate pentru a combate varianta BA.1 a Omicron.

Deşi aceştia au indicat că vaccinurile respective au generat răspunsuri imune adecvate împotriva tulpinii BA.1 şi variantelor intrate mai recent în circulaţie, s-a constatat un răspuns mai scăzut împotriva BA.4 şi BA.5.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care revizuieşte în prezent două vaccinuri adaptate la noile variante, preconizează că va avea primele vaccinuri din noua generaţie aprobate până în septembrie.

”Între timp, este important să luăm în considerare folosirea vaccinurilor autorizate în prezent pentru un al doilea booster destinat persoanelor cele mai vulnerabile”, a declarat Emer Cooke, directoarea executivă a EMA.

sursa: Agerpres, sursa foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement