Ultimul tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești a intrat în procedura de achiziție publică, toate celelalte fiind scoase deja la licitație, în evaluare, proiectare sau execuție.

Este o porțiune de aproximativ 30 de kilometri dintre Boița și Cornetu. Pe 50 la sută din traseu vor fi lucrări de artă: poduri, viaducte, tuneluri.

Publicitate

Este al doilea lot a cărui construcție este estimată la circa un miliard de euro. Cel mai lung dintre viaducte va avea 760 de metri și vom avea și, de asemenea, 7 tuneluri.

Autoritățile estimează că proiectarea celor circa 30 de kilometri dintre Boița și Cornetu va dura cel mult 2 ani, iar lucrările efective se vor întinde pe cel mult 5 ani și 4 luni.

Compania de Drumuri a trimis deja toată documentația la Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

Publicitate

Cel mai important tronson al autostrăzii Sibiu-Pitești este, însă, cel dintre Cornetu și Tigveni, care are o lungime de 37 de kilometri. Fără el, traficul ar continua să treacă prin Râmnicu Vâlcea, adică tot peste Dealul Negru. Pe acest lot va fi construit și un tunel de 1,7 kilometri.

Sursa: digi24.ro