Actualitate
UPDATE: Un bărbat s-a răsturnat cu căruţa pe un drum din zona Vinţu de Jos şi a ajuns în stare inconştientă la spital. Victima se afla sub influenţa alcoolului

Potrivit IPJ Alba, bărbatul în vârstă de 50 de ani cobora cu căruţa pe un drum ce făcea legătura cu satul Inuri. La o porţiune de drum în pantă şi în curbă, acesta nu a mai putut opri căruţa şi s-a răsturnat cu ea. A ajuns sub atelaj, iar un echipaj SMURD l-a transportat la spital în stare de inconştienţă.
UPDATE: La ora 15.02, poliţiştii din Vinţu de Jos au fost sesizaţi de V.G. (38 ani) domiciliată în satul Poieniţa, privind faptul că, la ora 15.00, soţul acesteia, V.P. (43 de ani) s-a răsturnat cu un atelaj pe o cale de munte.
Poliţiştii au constatat că bărbatul, aflat în stare de ebrietate, în timp ce conducea o căruţă încărcată cu cinci butoaie din plastic pline cu apă, pe un drum vicinal ce face legătura între localităţile Inuri şi Poieniţa, a pierdut controlul acesteia şi s-a răsturnat. A fost prins sub atelaj, iar corpul său a fost presat de marginea căruţei, în zona capului şi abdomenului. Un echipaj SMURD i-a acordat primele îngrijiri medicale şi a fost transportat în stare inconştientă la spitalul din Alba Iulia.

foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News