Connect with us
Advertisement

Eveniment

Meteorologii anunță zile de foc până în 23 august: caniculă și vijelii. Un ciclon periculos din Marea Neagră amenință România

soare furtuna fulger

Publicat

„Valul de căldură deja persistent din ultimele săptămâni va fi de interes cel puţin până la 20 – 23 august. La începutul săptămânii ne aşteptăm ca valul de căldură să se intensifice în partea de vest şi sud a ţării, cu valori de peste 37, 38 de grade Celsius.

Această masă de aer mai cald acumulată de peste zi, în apropiere cu gradul mare de umezeală, determină formarea furtunilor de intensitate mare la nivel local”, a declarat la Digi24 directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu.

Şi Denisa Ţicu, specialist în Meteorologie, a vorbit la Antena3 despre fenomenele care sunt aşteptate în perioada următoare: Noi am mai trecut într-o astfel de perioadă în urmă cu o lună de zile.

Am văzut ce a lăsat în urmă acest ciclon care s-a format chiar deasupra Mării Negre. Au fost cantităţi uriaşe de apă au fost intensificări de vânt, vijelii, toate aceste fenomene prezente pe partea de sud-est a ţării.

Ne amintim de sudul Moldovei, zona Dobrogei chiar şi Muntenia, au fost astfel de fenomene şi posibil ca în perioada următoare acest ciclon care acum se dezvoltă în zona de est a Mării Negre să afecteze şi zona ţării noastre”.

”Începând de sâmbătă (14 august) disconfortul termic va fi din nou în creştere în vest şi în sud, apoi şi în restul ţării”, anunţă ANM.

Furtunile de mare intensitate se vor păstra până la sfârșitul verii

Meteorologul a mai precizat că fenomenele extreme de tipul vijeliilor puternice se vor păstra până la finalul anotimpului cald, astfel că și în România vara lui 2021 va rămâne în istoria măsurătorilor meteorologice ca o vară a extremelor. 

„Vor mai fi de interes până la sfârșitul verii astfel de fenomene (furtuni, vijelii, grindină – n.r.), astfel încât vara lui 2021 să fie o confirmare că și în România a fost o vară a extremelor meteo”, a conchis Elena Mateescu. 

România riscă să fie lovită de un ciclon din Marea Neagră

În sudul Europei nu se așteaptă în următoarele zile precipitații, ele sunt așteptate în altă parte generate de un ciclon care începe să se dezvolte în Marea Neagră. 

Va fi afectată zona de Sud a Rusiei partea de sud a Ucrainei și nordul Turciei.

Meteorologii prognozează acolo cantități uriașe de apă 200 de litri pe metru pătrat.

Este imens, sunt precipitații care vor avea caracter torențial pentru că și în zonele respective temperaturile au fost foarte ridicate în această perioadă și urmează o vreme la extrem în jumătatea estică a Europei.

Alina Șerban, meteorolog, informații noi despre starea vremii.

„În partea centrală a Mării Negre, se regăsește un nucleu de presiune scăzută, denumit ciclon, dar fără legătură cu ciclonul tropical care determină cantități importante de apă, prin poziţia pe care o are, deasupra Mării Negre, foarte multă umezeală şi este foarte activ în zona ţărilor riverane din jumătatea estică a Mării Negre, practic în nordul Turciei, în zilele următoare, pentru că se menține pe aceeaşi poziţie şi se intensifică.

Va determina ploi abundente în sudul Rusiei. Este foarte activ şi la momentul acesta, nu numai prin cantităţi importante de apă, dar şi prin furtuni, frecvente descărcări electrice, vijelii. Este foarte violent.

În România, nu. Poziţia lui este în zona centrală a Mării Negre şi afectează jumătatea estică a Mării Negre.

În România, nu va ajunge, nu îl ajută circulația care este sud-vestică – sudică.

Pe cale de consecință, în România se va intensifica masa de aer cald prezentă la momentul acesta pe partea de sud a continentului european, cu un maxim de intensitate în zona Spaniei unde, în zilele următoare, temperaturile maxime vor atinge 45-46 de grade, la umbră a spus Alina Șerban, potrivit DCNews

Zile de foc în România. Un val de căldură cuprinde toată țara

La începutul săptămânii viitoare, se va intensifica şi în zona ţării noastre. Încă de sâmbătă, vom începe cu temperaturi de 35 de grade, temperaturi de caniculă în partea de vest a teritoriului.

Duminică, în extindere, în sud şi în vest. Luni şi marţi, în extindere, în toată ţara, în intensificare. Marţi ne aşteptăm la temperaturi de 37-39 de grade.

Din nou, disconfort termic accentuat pentru jumătatea de sud-vest a ţării. Nici restul teritoriului nu va sta prea bine pentru că această masă de aer cald va cuprinde toată ţara şi va determina vreme călduroasă în celelalte regiuni, adică temperaturi de peste 30 de grade”, a spus Alina Șerban.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement