Eveniment
Un deținut al Penitenciarului Aiud care a lăsat două fete orfane de tată a vrut să iasă mai devreme din închisoare

Un bărbat închis la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud a vrut să fie eliberat condiționat. Mai exact bărbatul execută o pedeapsă de 10 ani de închisoare cu executare pentru omor.
În data de 2 august 2023 s-a prezentat în fața judecătorilor pentru a afla dacă magistrații îi vor admite cererea sau nu.
Bărbatul a fost condamnat în 2018 de Tribunalul Sibiu după ce a ucis un alt bărbat în timpul unui scandal. Mai exact l-a lovit puternic cu o bâtă de lemn în cap.
Faptele pentru care acesta a fost condamnat s-au petrecut în data de 10 februarie 2017, în Sibiu. Între victima și condamnat au existat mai multe certuri, care s-au transformat într-o bătaie.
În timpul altercației bărbatul a luat o bâtă și l-a lovit cu putere pe acesta în cap. Bărbatul a căzut secerat la pământ de unde nu s-a mai ridicat. A fost transportat în stare gravă la spital dar nu a putut fi salvat.
În urma crimei, două fete au rămas orfane de tată.
Pe lângă cei 10 ani de închisoare, bărbatul a fost obligat și la câte 100.000 de euro pentru concubina bărbatului ucis și cele două fiice ale familiei.

În timpul procesului de liberare condiționată, magistrații au subliniat faptul că bărbatul nu a plătit nici o sumă de bani către persoanele vătămate.
Din fișa analizată ”rezultă că pe perioada executării pedepsei deţinutul a încasat sume consistente de bani, dar nu a depus la dosar niciun înscris care să demonstreze achitarea, nici măcar parțială, a unor obligații civile dintre cele enumerate”, au reținut magistrații.
Executarea pedepsei urmează să expire în 2026.
Din cauza faptului că bărbatul nu a făcut nici un efort pentru a începe să plătească daunele morale, magistrații au respins cererea acestuia de a ieși din penitenciar mai devreme.
Sentința nu a fost definitivă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News