Connect with us
Advertisement

Actualitate

Un IT-ist din Alba Iulia, în echipa care a cucerit Marele Premiu la o competiție de profil din Londra. „Jurnalul Emoţiilor”, aplicația care i-a cucerit pe englezi

Publicat

UntitledO echipă formată din cinci programatori, printre care și Cătălin Ilea, un tânăr albaiulian, a reuşit să câştige Marele Premiu a competiției Disrupt London Hackathon 2016. În 24 de ore au dezvoltat o aplicaţie intitulată Jurnalul Emoţiilor. O a două echipă de clujeni, a câştigat premiul oferit de Alexa Amazon.

Cei cinci programatori, printre care și Cătălin, sunt colaboratori ai unei companii din Silicon Valley, SF AppWorks. Aplicaţia câștigătoare, un Jurnal al Emoţiilor, detectează, folosind inteligenţa artificială şi recunoaşterea vocii, felul în care un individ se simte de-a lungul timpului, oferind o analiză a sentimentelor în timp real.

Aplicaţia stochează toate datele, iar astfel utilizatorul îşi poate vedea starea de spirit de-a lungul timpului. Pentru crearea aplicaţiei, clujenii au folosit IBM Watson pentru analiza emoţiilor în timp real, atât prin introducerea manuală a textului, cât şi prin vorbire directă.

“Sunt foarte mândru de rezultatele obţinute în Londra. Aceste premii validează faptul că avem o echipă de calitate în Cluj care este capabilă să implementeze o idee într-un produs impresionant. Hackatoanele sunt distractive, dar în schimb cer focus, perseverenţă, organizare şi foarte multă muncă, toate concentrate pe parcursul a 24 de ore. Se pare că am găsit combinaţia perfectă şi am reuşit să “hack-uim” Londra”, a spus Darius Zăgrean, CTO la SF Appworks, pentru monitoruldecluj.ro.

Clujenii au participat pentru prima dată la o astfel de competiţie, iar premiile câştigate au fost o reală surpriză.

“Am participat mai mult pentru experienţă, am vrut să vedem cum e la un hackathon, ce tehnologii noi au mai apărut, ce alte idei au alţi participanţi în a rezolva diverse probleme. Ideea Jurnalului Emoţiilor ne-a venit în urma discuţiilor interne legate de aplicaţii care ar putea ajuta societatea în general. Una dintre problemele dezbătute a fost şi cazul copiilor emotivi, pentru care un prieten virtual cu care să discute i-ar putea ajuta mult. Ulterior datele stocate în jurnal pot fi preluate şi analizate de un psiholog, de exemplu. La început nu ne-am gândit că trebuie să câştigăm, ci doar să facem ceva funcţional. In drumul spre Londra am povestit despre mai multe idei pe care le aveam, dar decizia de a implementa această aplicație am luat-o la fața locului. După ce am văzut celalalte prezentări şi ce idei au mai fost în competiţie, ne-am dat seama că avem şanse să câştigăm şi aşa a fost”, a povestit Daniel Petrican, team manager la SF Appworks şi tototdată unul dintre participanţi.

Pe viitor, pe lângă alte proiecte, compania are în plan finalizarea aplicaţiei. “Îmi doresc să continuăm să lucrăm la această aplicaţie deoarece găsesc fascinantă conexiunea între oameni şi calculatoare, iar inteligenţa artificială este un domeniu în care se pot face foarte multe”, a spus si Andrew Greenstein, CEO al companiei.

A doua echipă clujeană, tot colaboratori ai companiei americane, a luat un alt premiu important – Premiul Sponsorului Alexa Amazon. Aceştia au creat o aplicaţie intitulată Hotel Host, folosind Alexa, Twillio şi Radix, care îmbunătăţeşte timpii de aşteptare la formalităţile de check-in/ check-out şi totodată oferă utilizatorilor recomandări de vizite, o listă de restaurante din apropiere şi îţi trimite sms cu direcţiile către restaurantul selectat.

Disrupt Hackathon a avut loc weekendul trecut la Londra şi a reunit câteva sute de programatori din toată lumea. Cele 63 de echipe participante la concurs au încercat să construiască un nou produs având la dispoziţie doar 24 de ore.

sursa: monitoruldecluj.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement