Connect with us
Advertisement

Economie

Un nou tip de contract de muncă ar putea apărea în România. Ce reprezintă „contractul de zero ore”

Publicat

Un nou contract de muncă ar putea apărea în curând în România. Este vorba despre „contractul de zero ore”, prin care angajatorul nu este obligat să garanteze un număr minim de ore pe săptămână, programul fiind în întregime flexibil. 

O propunere legislativă în acest sens, pentru completarea articolului 103 din Legea 53/2003 – Codul muncii, a fost înregistrată la Senat în data de 8 iunie.

„Realitatea cotidiană demonstrează faptul că multe companii întâmpină dificultăți atunci când trebuie să organizeze programul de lucru al angajaților. Orele de lucru nu sunt întotdeauna suficiente pentru îndeplinirea unor sarcini iar unii angajatori plătesc ore suplimentare pentru a se asigura că activitățile sunt efectuate în termen.

De asemenea, unii angajatori încearcă să nu plătească orele suplimentare, astfel încât și salariații sunt prejudiciați”, susțin inițiatorii, un grup de parlamentari de la PSD, în expunerea de motive.

Astfe, se propune completarea legislației pentru reglementarea unui nou tip de contract, mai exact „contractul de zero ore”.

Ce reprezintă „contractul de zero ore”?

Printr-un astfel de contract se urmărește rezultatul orelor de muncă și nu numărul de ore lucrate.

Potrivit inițiatorilor, modelul acesta de contract oferă beneficii clare precum flexibilitatea, plata în funcție de numărul de ore muncite și alte drepturi asociate contractului standard de muncă.

„Solicitarea de a se prezenta la muncă trebuie comunicată salariatului cu un anumit interval de timp înainte, care poate fi prevăzut în contractele colective și individuale de muncă sau poate fi stabilit prin lege.

<Contractele de zero ore> oferă beneficii de bază de securitate socială, inclusiv plata concediilor de maternitate/paternitate, concediu de odihnă și asigurări de sănătate”, se mai precizează în expunerea de motive.

Contractul de zero ore se execută în funcție de numărul de ore prestate. Plata orelor se va realiza în funcție de orele prestate pe zi/săptămână/lună.

Obligatoriu se vor include în acest contract, modalitatea de prestare a orelor de muncă și întocmirea unei repartizări a acestora.

„Contractul de zero ore” este acel contract prin care angajatorul nu este obligat să garanteze un număr minim de ore pe săptămână, iar angajatul poate să nu accepte munca în momentul în care i se cere, programul de muncă fiind în întregime flexibil. 

Plata se face de către angajator în funcție de numărul de ore prestate, care sunt consemnate în pontaje.

În situația „contractului de zero ore” este obligatorie evidențierea orelor efectuate, având în vedere faptul că plata salariului se realizează în funcție de numărul de ore prestate.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement