Un bărbat de 39 de ani din Cluj-Napoca este cercetat de poliţiştii din Alba Iulia, în urma unui accident rutier petrecut marţi, pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Revoluţiei din municipiu. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că acesta, aflat la volanul unui autoturism, a acroşat-o pe femeia în vârstă de 79 de ani, după care a transportat-o la spital şi a părăsit locaţia.

Publicitate

Marţi, la ora 12,04, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că pe b-dul Revoluţiei din municipiul Alba Iulia, un autoturism a lovit o femeie aflată pe trecerea de pietoni, iar conducătorul auto a urcat victima în autoturism şi a părăsit locul accidentului.

Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a stabilit că A.C., o femeie de 79 de ani din Alba Iulia, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată în mod corespunzător, a fost acroșată de un autoturism al cărui conducător auto a transportat-o pe victimă la spitalul din Alba Iulia după care a părăsit spitalul, fără a anunţa poliţia despre comiterea accidentului.

Publicitate
Legal for YOUth Teads 300x250
Publicitate

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, precum şi cu ajutorul informaţiilor oferite de martorii accidentului, la scurt timp de la producerea acestuia, s-a reuşit identificarea şoferului autoturismului implicat de accident, P.Z., de 39 de ani, din municipiul Cluj Napoca care a fost audiat la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, unde i-au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de

vătămare corporală gravă şi părăsirea locului accidentului.

Femeia a suferit o fractură de platou tibial şi mai multe contuzii şi a rămas internată în spital.

Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

Foto: arhivă