Polițiștii din Blaj au intervenit duminică seara, în jurul orei 22.40, pe raza localității Cenade unde un bărbat a sesizat faptul că i-a fost sustras autoturismul pe care-l lăsase în fața locuinței neasigurat și cu cheile în contact.

Publicitate

Polițiștii au identificat autoturismul, pe raza localității Cenade, avariat, ca urmare a coliziunii cu un cap de pod.

Potrivit IPJ Alba, tânărul care ar fi provocat accidentul a fost oprit să părăsească locul producerii acestuia de către un cetățean din comună, martor la incident.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului și furt în scop e folosinț