Actualitate
Un veteran de război care va împlini vârsta de 100 de ani, premiat cu 1.000 de lei de Primăria Alba Iulia și Consiliul Local
Consilierii locali din municipiul Alba Iulia au de aprobat în ședința de marți, 26 iulie, un proiect de hotărâre privind acordarea sumei de 1.000 de lei unui cetățean, veteran de război, care va împlini în luna august venerabila vârstă de 100 de ani.
Potrivit proiectului, Gafton Gheorghe s-a născut la data de 23 august 1916, în comuna Smulți, județul Galați. A urmat cursurile școlii superioare de agronomie din Tecuci. După absolvirea studiilor a fost recrutat în armată unde a petrecut șase ani din care patru ani și jumătate pe front, dobândind calitatea de veteran de război.
După întoarcerea de pe front în anul 1946 s-a căsătorit iar din căsătorie au rezultate trei copii, doi băieți și o fată. Primul băiat a decedat, iar ceilalți doi copii sunt profesori în Sebeș, unde s-a stabilit familia.
Soția a decedat în anul 2000. În perioada 2000-2014 a locuit singur iar începând cu 13 ianuarie 2015 a fost instituționalizat în Căminul pentru Persoane Vârstnice Alba Iulia.
Gafton Gheorghe este pasionat de literatură și poezie, având mai multe poezii publicate în diverse ziare și reviste din țară. Chiar acum are în pregătire mai multe manuscrise.
„Având în vedere că domnul Gafton Gheorghe va împlini în data de 23 august vârsta de 100 de ani, propunem spre dezbatere și analiză proiectul de hotărâre privind acordarea sumei de 1.000 lei domnului Gafton Gheorghe din bugetul local, capitolul <Asistență Socială – Alte cheltuieli cu bunuri și servicii>”, se precizează în proiectul de hotărâre supus spre aprobarea consilierilor locali.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Prostul satului
joi, 21.07.2016 at 12:54
47.62ron pe cap de consilier(vaca furajata)rusine fratilor.voi stiti cat efort depuneti pt indemnizatie.proiecte care nu ar trebui facute publice.jenant.cred ca sunteti 21 in cl.eroi romaniei merita mai mult decat mana voastra miloaga ridicata.