Câmpeni
”Undă verde” în procesul fostului șef al Poliției Rurale Câmpeni trimis în judecată după a luat șpagă lemne, de la un pădurar

Începe procesul fostului șef al Poliției Rurale Câmpeni, Dan Toma, inculpat în mega dosarul de corupție de la vârful IPJ Alba și care vizează și mafia lemnului din Apuseni. Este vorba despre dosarul penal în urma căruia fostul șef al IPJ Alba, Florin Dogar a fost înlocuit la conducerea instituției, fiind de altfel și el implicat în dosar.
Alături de fostul șef de poliție din Câmpeni, în fața magistraților Tribunalului Alba va ajunge și un pădurar al Ocolului Silvic Abrud, Dan Furdui. Dosarul în care aceștia sunt trimiși în judecată a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară.
Mai exact, în data de 27 februarie 2025, magistrații Tribunalului Alba au admis rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Alba Iulia.
Cel mai probabil anchetatorii au disjuns din dosarul principal faptele celor doi.
Ce au notat anchetatorii în dosar
În documentele anchetatorilor Dan Toma, șeful Poliției Rurale Câmpeni la acea dată era acuzat că a primit mită o cantitate de lemn, de la Dan Furdui, pentru a interveni într-un dosar penal ce era sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni.

Toma Dan trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (…) constând în aceea că în data de 24.09.2021 a primit de la numitul Furdui Dan, pădurar în cadrul Ocolului silvic Abrud, cantitatea de 2,12 m 3 material lemnos prelucrat în valoare de 2000 de lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu referitoare la efectuarea actelor de urmărire penală în dosarul penal 333/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni
- influențarea declarațiilor (…) constând în aceea că în data de 9.12.2023 a încercat printr-o faptă cu efect vădit intimidant să-îl determine pe numitul Furdui Dan să dea declarații mincinoase în dosarul penal nr. 18/P/2021 al D.N.A – S.T. Alba Iulia
Furdui Dan trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de:
- dare de mită (…) constând în aceea că, în data de 24.09.2021 a remis comisarului de poliție Toma Dan, la acea dată șef al Secției 9 Politie Rurală Câmpeni, cantitatea de 2,12 m 3 material lemnos prelucrat în valoare de 2000 de lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu referitoare la efectuarea actelor de urmărire penală în dosarul penal 333/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni.
Momentan magistrații nu au fixat un prim termen de judecată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News