Eveniment
Unde poți să-ți duci copilul în VACANȚA DE VARĂ: Excursii gratuite, tabere, drumeții, ateliere creative, cursuri de muzică și arte în ALBA
În plină vacanță de vară, pentru copiii care au trei luni libere în această vară, în județul Alba sunt disponibile o mulțime de activități recreative, educative, artistice, pentru ca cei mici să își ocupe timpul liber. Ateliere creative, excursii, tabere, activități sportive, drumeții în natură, sunt doar câteva dintre variantele dintre care părinții pot alege pentru copii lor în această vacanță.
Pentru cei care încă nu s-au gândit cum vor umple timpul liber al micuțului lor, vă prezentăm o parte din ofertele care sunt la îndemâna oricui.
Ca în fiecare an, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Alba organizează tabere. Una dintre acestea este la Arieşeni unde capacitatea de cazare la centrul de agrement este de 100 de locuri. Pentru 65 de lei pe zi (390 de lei timp de 6 zile), elevii au parte de trei mese pe zi şi cazare. Camerele în care sunt cazaţi elevii sunt de cinci locuri. Motivul pentru care majoritatea copiilor aleg să meargă în această zonă este reprezentat de drumeţiile şi vizitele la peşteri pe care coordonatorii de tabere le organizează. Astfel, elevii care aleg taberele de la Arieşeni au ocazia să meargă la Peştera şi Gheţarul Scărişoara, Peştera Poarta lui Ionele, Peştera Urşilor, Peştera Meziad, Băile Felix, Muzeul Aurului Brad, Groapa Ruginoasa, Cheile Turzii, Casa Memorială Avram Iancu, Cetăţile Ponorului, Cascada Vîrciorog, Salina Turda. Cei care vor să meargă la Arieşeni în vară trebuie să ştie că DJST Alba organizează tabere în 10 serii a câte 100 de elevi, în perioada 26 iunie – 9 septembrie.
Șase din taberele care se organizează la Arieșeni sunt cu tematică. Trei sunt de orientare turistică, iar alte trei de artă fotografică.
În aceeași perioadă DJST organizează și tabere la Roica, unde sunt disponibile 90 de locuri.
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, prin intermediul Asociatiei Pro Tinereţe şi a Centrului Judetean de Voluntariat Alba organizează, în perioada 7 iunie – 30 august, 17 tabere de tineret (pentru tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani) la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 500 de tineri din cele două judeţe, Alba şi Mureş.
Taberele satisfac nevoia tinerilor de a se recrea şi de a evada din cotidian. Ele oferă momente de divertisment şi de destindere, dar şi de autocunoaştere, de reflecţie şi introspecţie. În cadrul lor, liceenii – grupul ţintă al acestor acţiuni , însoţiţi şi coordonaţi de un preot şi de animatori socio-educativi, pot asimila direct şi practic valori ce se vor regăsi la nivel comportamental în virtuţi, susţin organizatorii.
Locaţiile alese pentru taberele de vară sunt în general situate în zone cu un potenţial recreativ, cultural şi turistic extrem de variat: Centrul de agrement de la Poiana Vadului şi Centrele de tineret de la Lupşa, Rimetea, Cetea, Obârșii si Sărmașu (judeţul Mureș). Preturile sunt cuprinse între 200 si 400 lei.
Costul unei tabere include transportul din Alba Iulia (dus-întors), cazare, 3 mese/zi, activităţile din tabără și personalul specializat (preot/profesor și animatori socio-educativi). În aceste tabere, tinerii se află într-un mediu de siguranţă, fiind însoțiți de preoți și de socio-animatori de tineret. Ei au posibilitatea de a descoperi natura, jocul, muntele, rugăciunea, respectul, comunicarea liberă și pe ei înșiși, într-o atmosferă curată și sinceră, mai spun organizatorii.
Copiii care petrec vacanță în oraș pot participa la cursurile de vară ale Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Copiii și toți cei interesați vor beneficia în perioada 23 iunie – 11 iulie de sprijinul și orientarea artistică a profesorilor coordonatori în următoarele discipline: Canto muzică ușoară, Acordeon, Instrumente de suflat, Arte vizuale moderne și Design ambiental, astfel încât din toamnă să se poată înscrie la cursurile de bază.
Programul cursurilor:
1. CANTO MUZICĂ UȘOARĂ – în perioada 23 iunie – 11 iulie, de luni până vineri între orele: 12:00-16:00 – coord. Marinela Popa
2. PICTURĂ – DESIGN AMBIENTAL – în perioada 23 iunie – 11 iulie, de luni până vineri între orele: 12:00-16:00 – coord. Ioana Raica
3. ORGĂ ELECTRONICĂ – ACORDEON – în perioada 23 iunie – 11 iulie, de luni până vineri între orele: 12:00-16:00 – coord. Cristian Șușman
4. ARTE VIZUALE MODERNE – în perioada 01 – 11 iulie, de luni până vineri între orele: 12:00-16:00 – coord. Marius Moga sr.
5. INSTRUMENTE DE SUFLAT – în perioada 23 iunie – 11 iulie, de luni până vineri între orele: 12:00-16:00 – coord. Nicolae Vancu
Înscrierile se fac de luni – vineri între orele 8.00 şi 16ş.00, la sediul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba, str. Morii nr.8 (în incinta fostei fabrici de încălțăminte Ardeleana) sau la nr. de telefon: 0258-813076. 0358-401469, 0747044704 sau pe adresa de mail culturaalba@yahoo.com.
Pentru părinții care până acum nu i-au luat pe cei mici în concedii în străinătate, de teamă că se vor plictisi, acum au ocazia să se bucure de o vacanță în familie, care va deveni, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase amintiri.
Fie că alegeți Corfu, Rhodos sau Antalya, parcurile de distracții sunt mai mult decât pregătite să ofere familiilor cu copii, sejururi de neuitat. Nici adulții nu vor fi neglijați, întrucât hotelurile se întrec în facilități care mai de care mai tentante. De la săli de spa & wellness, fitness, biliard, basket, salon de înfrumusețare, mini-golf, cinema și multe altele, toate vă vor face să vă simțiți, măcar pentru câteva zile, mai mult decât răsfățați. Dacă sunteți convinși că vă doriți să aveți parte de un sejur la superlativ, dar nu vă puteți decide unde anume să mergeți, atunci agenția „Vacanța” – Agenție de turism din Alba Iulia cu sediul în Alba Mall și ziarul Alba24.ro, îți vin în ajutor cu o selecție a celor mai bune pachete turistice, de la trei mari tour-operatori din țară.
Vezi idei de Concedii fără stres și plictiseală pentru familiile cu copii. Aquapark-uri și programe pentru cei mici
Locuri de joacă pentru copii găsiți și la Alba Iulia. De exemplu, spaţiul de joacă de la Alba Mall – Mini Happy Kids – oferă diverse posibilităţi de distracţie pentru micuţi, de la tobogan gonflabil la trambulină și mașinuțe. Programul în timpul săptămânii, de luni până vineri, este de la ora 15.00 până la 22.00, sâmbăta de la oa 12.00 la 22.00, iar duminica de la 11.00 la 22.00.
Un alt spațiu de joacă este Disney Party. Acesta se găseşte lângă Stadionul “Cetate”. Acesta oferă: tobogan gonflabil, jocuri WII, masă de fotbal, karaoke, picturi pe faţă şi multe altele. Preţul pentru o oră de distracţie este e aproximativ 9 lei, iar programul de luni până vineri este de la 15.00 la 21.00 şi în week-end de la 12.00 la 21.00.
Ateliere creative pentru copii în Alba Iulia
ART DECO, magazin de cadouri și materiale creativ hobby organizează pe perioada verii „ATELIERE DE CREATIE” pentru copii mari și mici cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, sub denumirea „Să creăm lucruri frumoase„. În cadrul atelierelor se vor învață tehnici diverse ca tehnica șervețelului, decupaj, scrapbooking, pictură pe sticlă, mărgelit. Copiii vor avea posibilitatea să învețe culorile, modul de combinare a acestora prin diverse tehnici, de asemenea le va fi stimulată creativitatea prin folosirea unor materiale neconvenționale, reciclabile în confecționarea unor obiecte, se va încuraja spiritul de echipa și legarea unor prietenii cu ceilalți participanți. Atelierele se vor desfășura într-o atmosferă de joacă în care imaginația are rolul primordial.
La fiecare atelier va fi confecționat un obiect care va fi luat acasă de fiecare participant. Atelierele vor fi în număr de 10 doua zile pe săptămână,marți și miercuri de la 11 la 13. Dacă numărul de participanți este mai mare se vor face grupe de copii. Durata fiecărui atelier este de 2 ore, taxa de participare 180 lei pentru 10 ateliere .Cei 18 lei pe atelier reprezintă costul materialelor,deoarece organizatorul asigură în proporție de 90 % aceste materiale. Locația unde se țin aceste ateliere este Centrul pilot pentru persoane cu dizabilități „SF. MELETIE”, str. Bogdan Petriceicu Hasdeu, nr.15 (în spatele magazinului de chimicale de la stadion, în fosta centrală termică). Pentru informații mai multe și înscrieri la numerele de telefon:074051916 , 0730621507, 0258826245.
Junior Rangers – Excursii gratuite pentru copii
Pe parcursul verii, RYMA va organiza 4 excursii GRATUITE cu copiii între 5 și 11 ani (în limita locurilor disponibile), la Râpa Roșie, Rimetea, Valea Frumoasei și Ampoița. Copiii vor fi însoțiți de animatori pentru natură dar pot veni și însoțiți de părinți. O dată la două săptămâni la RYMA vor avea loc întâlniri cu animatori pentru natură și ghizi montani alături de care copiii se vor juca inteligent, vor învăța și își vor cultiva dragostea pentru natură și drumeții.
Proiectul își propune educarea și creșterea implicării tinerilor din școli în activități de tip Junior Rangers și în acțiuni de voluntariat, integrarea unor cursuri de educație ecologică în cadrul școlii de vară „Aventura din Cetate” care va avea loc vara aceasta la RYMA, realizarea unui birou de reprezentare și recrutare de voluntari și membrii a ONG-urilor partenere, a unui punct informare ecoturistică și a unei expoziții cu itinerarii turistice, colaborarea cu instituții și organizații care doresc să realizeze tabere si programe educative pentru copii și tineri prin valorificarea infrastructurii turistice existente la RYMA: camping, hostel, infopoint, galerie de artă și a informațiilor și serviciilor furnizate de Asociația RYMA cu suportul partenerilor din proiect.
Prima întâlnire a Clubului Junior Rangers are loc vineri, 27 iunie, la ora 17.00, la RYMA.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News