Actualitate
Unde sunt fondurile europene din Alba. Cetățenii județului, invitați la o dezbatere despre proiecte finanțate cu bani europeni
În 10 decembrie 2019, începând cu ora 11.00, vă așteptăm la Sala de Conferințe a Hotelului Parc, pentru a vorbi despre proiectele europene deja realizate sau care ați dori să fie implementate în județul Alba.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin Centrul de informare a cetățenilor Europe Direct Regiunea Centru, alături de Consiliul Județean Alba, organizează un eveniment dedicat locuitorilor din județul Alba, o dezbatere în care se vor analiza rezultatele fondurilor europene atrase și îmbunătățirile aduse vieții de zi cu zi în ultimii ani.
Pe lângă reprezentanții organizatorilor, vor mai lua cuvântul reprezentanții primăriilor municipiului Alba Iulia, ai municipiului Blaj și ai orașului Cugir, reprezentanții AFIR – agenția națională ce gestionează fonduri europene în mediul rural, precum și ai POCU – programul european ce investește în formarea și dezvoltarea resurselor umane.
Sunt invitați toți cetățenii din județ, să participe și să se implice în acest eveniment, dacă vor să afle care sunt proiectele europene care au susținut dezvoltarea din ultimii ani în municipiile și orașele din județ, care vor să știe destinația fondurilor europene în mediul rural din sate și comune, dar și care e impactul proiectelor de dezvoltare a resurselor umane din Regiunea Centru.
Toți participanții vor primi din partea organizatorilor materiale informative și promoționale, vor putea vizita expoziția cu imagini a proiectelor finanțate din fonduri europene și vor putea continua discuțiile cu invitații la o cafea. Pentru participare, înscrierea la eveniment se face prin accesarea link-ului următor: https://tinyurl.com/sn5jdge
”În ultimii ani, județul Alba și municipiul Alba Iulia, reprezintă public, unele dintre cel mai des prezentate exemple de utilizare a fondurilor europene din țară. Pe lângă Cetatea Vauban de la Alba Iulia care a renăscut după reabilitarea cu fonduri europene, avem exemple de bune practici și în comunele din județ, dezvoltate tot cu fonduri europene, dar și în orașele Blaj, Cugir, Sebeș și în celelalte localități.
Tot datorită fondurilor europene, în următorii ani vom avea zone ce vor completa tabloul de atracții turistice, prin reabilitarea de drumuri județene, prin obiectivele istorice restaurate, dar și un mediu curat prin proiectele ce vizează reducerea emisiilor de carbon. Sunt câteva exemple despre ce s-a făcut din 2007 și până în prezent, dar vom discuta și despre ce se va face la nivel județean, cu sprijinul fondurilor Uniunii Europene.
Cu acest eveniment încheiem suita din acest an a dezbaterilor dedicate prezentării fondurilor, dar vom continua în ianuarie-martie, cu județele Mureș, Sibiu și Covasna”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Context evenimente:
Pentru a cunoaște cât mai mulți cetățeni proiectele finanțate prin fonduri europene din Regiunea Centru, se organizează această suită de dezbateri, cu scopul de a transmite publicului larg informații cât mai complete și punctuale asupra amplorii și impactului fondurilor europene atrase în fiecare județ din regiune: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
Sub forma unei caravane de informare a cetățeniilor, se va organiza, în fiecare municipiu reședință de județ, are loc câte un eveniment deschis publicului, iar la fiecare din ele se estimează o participare de circa 100 persoane. Alături de organizatori, la fiecare eveniment vor fi și reprezentanții AFIR și POCU și reprezentanții autorităților publice locale.
Toți invitații au rolul de a prezenta cetățenilor din fiecare județ al Regiunii care este nivelul resurselor financiare alocate și locul unde sunt investite fondurile europene, care sunt rezultatele obținute și beneficiile pe termen lung al proiectelor.
Organizatori:
Prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, autoritățile locale și județene, organizațiile ne-guvernamentale și întreprinzătorii din Regiune au acces la fondurile europene derulate prin programele PHARE si prin Programul Operațional Regional.
Tot prin ADR Centru, comunitățile din Regiune vor avea acces la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, pentru finanțarea de investiții în sectorul productiv, infrastructură, educație, sănătate, dezvoltare locală și întreprinderi mici și mijlocii.
ADR Centru s-a preocupat constant de informarea cetățenilor în privința rezultatelor și beneficiilor aduse comunității de proiectele europene și de inițiativele care au susținut îmbunătățirea calității vieții cetățenilor într-un ritm rapid. Începând cu anul 2013, prin proiectul Europe Direct Regiunea Centru, echipa ADR Centru propune și derulează activități de comunicare și informare dedicate elevilor, studenților, mass-media, șomerilor, angajaților, angajatorilor, dar și publicului general.
Bugetul activităților este asigurat de Comisia Europeană pentru realizarea acestor activități vizează îmbunătățirea cunoștințelor publicului larg cu privire la activitățile Comisiei Europene în contextul Politicii de Coeziune. Politica de Coeziune (care cuprinde instrumentele financiare: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul de Coeziune (CF) și Fondul Social European (FSE)) este prezentă zilnic în viața cetățenilor europeni, de peste 30 de ani. Această politică este cea mai apropiată de cetățeni, deoarece sprijină programele pentru 11 obiective tematice, acoperind o treime din bugetul Uniunii. Cu toate acestea, oamenii nu sunt pe deplin conștienți de valoarea adăugată a politicii de coeziune în regiunea lor.
Evenimentele propuse promovează beneficiile aduse de către Politica de Coeziune în fiecare regiune și implicarea cetățenilor în evaluarea valorii adăugate a acestei politicii în fiecare regiune, dar, în același timp, stimulează dezbaterile în formate interactive și inovatoare pentru toate categoriile de public țintă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News