Actualitate
Uniunea Europeană a început discuțiile cu privire la certificatele de vaccinare anti-Covid pentru călători
Țările membre ale Uniunii Europene au început, luni, să discute dacă cei care se vaccinează anti-Covid ar trebui să aibă o libertate de mișcare mai mare vara aceasta față de restul populației, transmite Reuters.
Miniștrii celor 27 de state membre au discutat și despre o coordonare mai bună pentru distribuția vaccinurilor după ce mai multe ţări au spus că primesc stocuri de vaccinuri pentru Covid-19 mai mici decât se aşteptau şi s-au plâns de incertitudinea privind livrările viitoare, însă, subiectul va fi reluat la sfârșitul acestei săptămâni.
Păreri împărțite din partea liderilor țărilor UE despre utilizarea unor certificate de vaccinare
Săptămâna trecută, ministrul de externe al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a propus ideea unui certificat european de vaccinare, care să permită deținătorilor să reia călătoriile transfrontaliere care au fost grav afectate de pandemie și astfel, să ajute la revitalizarea turismului.
Totodată, ministrul german de externe, Heiko Maas, a susținut că persoanele vaccine ar trebui să revină curând în restaurante și cinematografe, în timp ce alți miniștri au criticat acest punct de vedere.
La rândul său, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a declarat că este foarte important să se sublinieze faptul că vaccinarea este voluntară și astfel fiecare alege dacă vrea sau nu să fie vaccinat. De asemenea, a mai adăugat că persoanele care nu pot sau nu doresc să se vaccineze nu ar trebui să aibă drepturi limitate.
Cu toate acestea, vaccinarea ar putea deveni o condiție pentru călătorie, la fel cum este în momentul de față cu testele Covid.
„Vor exista diferite opțiuni pentru modul în care ne ocupăm de călătorie, s-ar putea adăuga posibilitatea certificatului electronic de vaccinare”, a mai spus președintele Comisiei Europene.
În ce măsură pot transmite virusul cei vaccinați?
Pe de altă parte, reprezentantul Germaniei, Michael Roth, a susținut că este foarte important să se stabilească dacă persoanele vaccinate pot transmite sau nu virusul altor persoane.
Pentru moment, UE lucrează pentru a se asigura că datele privind vaccinarea pot fi colectate electronic într-o formă comună. Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor va începe să colecteze date din această săptămână cu privire la vaccinurile livrate şi vaccinările pe ţară.
Totodată, Sefcovic a spus că ţările UE trebuie să se sincronizeze într-o mai mare măsură pentru a ajuta la menţinerea deschiderii pieţei sale unice, care permite libertatea de circulaţie a persoanelor şi a lucrătorilor.
sursa: reuters.com, digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News