Actualitate
„Vacanța” te duce în Franța. La DISNEYLAND. Oferte de prețuri pentru o aventură pe tărâmul fantastic al poveștilor

Dacă de când te știi ți-ai dorit să faci cunoștință cu personajele preferate din povești, dacă ți-e dor de copilărie și de ideea că totul este posibil, atunci când crezi cu adevărat, tot ce îți rămâne de făcut este să te „înarmezi” cu un bilet de la „Vacanța”- Agenție de turism din Alba Iulia cu sediul în Alba Mall, care, împreună cu Alba24.ro, îți propune o selecție de pachete turistice pe „tărâmul fantastic”, de la trei mari tour-operatori din țară.
Oricine a ales ca destinație complexul Disneyland Resort Paris trebuie să știe că aici poate vizita unele dintre cele mai mari parcuri de distracție din lume. Unul dintre acestea poate fi Disneyland Park, unde, pe lângă feeria atracțiilor și a personajelor Disney, puteți asista, alături de copii sau prieteni, la o mulțime de spectacole și parade de vis.
De vreți însă să descoperiți lumea fermecată a cinematografiei și a televiziunii, Walt Disney Studios este locația cea mai potrivită, iar dacă doriți să luați o pauză de la distracție și să vă delectați cu o sesiune bună de shopping ori să luați masa în localuri inedite, Disney Village își așteaptă vizitatorii odată cu lăsarea serii. Oricum, oricare dintre cele opt teme ale parcului de distracții de la Disney (Main Street, U.S.A., Tomorrowland, Fantasyland, Mickey’s Toontown, Frontierland, Critter Country, New Orleans Square and Adventureland) v-ar trage cu ochiul, alegerea nu va fi una pe care să o regretați.
Citește și Mini-vacanța de 1 Mai: Cu mai puțin de 200 de euro, „cumperi” amintiri frumoase în Turcia, Grecia, Bulgaria sau pe litoralul românesc
Sejururile de la 1 la 4 nopți, prenotate până la data de 1 aprilie, au prețuri cuprinse între 469 și 2318 euro/ persoană, în funcție de perioada lunii în care alegeți să mergeți. Iar dacă luați și copiii cu voi trebuie să știți că pentru cei cu vârsta de până la 7 ani se acordă gratuitate.
Poate vi se par un pic piperate prețurile, dar dacă vă gândiți că s-ar putea să nu ajungeți decât o dată în viață la Disneyland și că tarifele includ cazarea, micul dejun, biletele de intrare în parcurile de distracții în fiecare zi a sejurului, transferul de la hotel la parc și taxele locale, biletul merită toți banii. Mai ales că „personalul e drăguț, iar totul în jur este magic”, după cum mărturisește un fost turist, pe site-ul Trip Advisor. Dacă încă nu v-ați convins de cea mai bună alegere, poate seria de laude precum „un hotel de 4 stele, la cele mai înalte standarde”, „fabulos”, „dacă nu vedeți magia…nu mergeți” sau „absolut fantastic”, a clienților impresionați, v-ar putea convinge.

Citește și Nu vrei să stai acasă de Paște? Idei pentru sejururi în țară sau afară. Oferte de vacanțe pentru Grecia, Israel, Bulgaria sau Băile Felix
Pentru oricare dintre aceste oferte, dacă vă grăbiți puțin, economisiți până la 15% la prețul pentru pachetele cu demipensiune (gustare, fel principal, desert sau bufet inclus) sau de o reducere de 15% la pachetul de pensiune completă, dacă achiziționati serviciul odată cu pachetul pentru cazare.
Aceleași servicii vă așteaptă și la Hotelul Dream Castle, un hotel despre care unii turiști spun că este „de vis” sau că „n-ai putea să ceri mai mult. Camerele sunt mari, personalul este politicos și drăguț iar zona bună”. Pentru toate aceste beneficii însă, trebuie să scoateți din buzunar de la 184 de euro/noapte/persoană, în sus. Ca bonus pentru rezervările făcute până la 29 martie, Agenția „Vacanța” oferă gratuitate la biletul de avion (se plătesc doar taxele) pentru copiii de până la 12 ani, pe ruta București -Paris.
Foto: google, trip advisor
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News