Connect with us
Publicitate

Actualitate

Vaccinul anti-COVID Pfizer / BioNTech va primi aviz până la finalul lui decembrie, anunță Agenţia Europeană pentru Medicamente

Publicat

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat marţi că vaccinul anti-Covid, dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech, va primi sau nu undă verde pentru comercializare cel mai târziu pe 29 decembrie. 

EMA va organiza luna aceasta o reuniune extraordinară unde ar urma să dea aviz pozitiv sau negativ comercializării vaccinului împotriva COVID-19, dezvoltat de companiile germană BioNTech şi americană Pfizer, transmite AFP.

„Dacă informaţiile prezentate sunt suficient de solide pentru a trage o concluzie în ce priveşte calitatea, siguranţa şi eficacitatea vaccinului, EMA îşi va finaliza evaluarea în cadrul unei reuniuni extraordinare prevăzute să aibă loc cel mai târziu pe 29 decembrie”, a afirmat într-un comunicat agenţia europeană.

Și compania Moderna a depus cerere de autorizare în regim de urgență pentru vaccinul anti-Covid

O singură companie a mai solicitat autorizarea de comercializare pe piaţa Uniunii Europene pentru vaccinul său, Moderna, aceasta aşteptând o decizie cel târziu pe 12 ianuarie 2021, potrivit sursei citate. Reprezentanții Moderna au anunţat că rezultatele complete ale ultimului studiu clinic au confirmat o eficienţă de 94,1% a vaccinului său anti-COVID-19 şi va depune cererea de autorizare în regim de urgenţă atât la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA, precum şi la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), demersurile fiind deja în curs.

Cu două săptămâni în urmă, vaccinul anti-COVID-19 al celor de la compania americană Moderna era declarat eficient în proporție de 95%, conform datelor preliminare. Nicio formă gravă a bolii nu a apărut în grupul de participanţi care au fost vaccinaţi.

sursa: digi24.ro, agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate