Eveniment
Valer Stancu, autorul crimei de la o cafenea din Sebeș, trimis în judecată. Dosarul a ajuns la Tribunalul Alba
Valer Stancu, bărbatul care în luna mai a ucis un tânăr în fața unei cafenele din Sebeș a fost acuzat oficial de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. El este acuzat de omor și riscă între 10 și 20 de ani de închisoare. Dosarul se află pe rol la Tribunalul Alba.
Pe rolul Tribunalului Alba, în cadrul secției penale, a fost înregistrat dosarul cu numărul 1733/107/2018 pe numele lui Valer Stancu, ce are ca obiect omorul.
Acțiunea a fost înregistrată în data de 6 iulie 2018, dar momentan nu are un termen de judecată, stadiul procesual al dosarului fiind cel de fond, semn că rechizitoriul întocmit de procurori a fost finalizat și trimis către instanța de judecată.
În data de 16 mai 2018, în fața unei cafenele din Sebeș, Valer Stancu, în urma unui conflict spontan cu victima l-ar fi înjunghiat pe acesta cu un cuțit în zona toracică, și a fugit în timp ce trupul fără suflare a celui lovit a rămas căzut la pământ.
Procurorii de pe lângă Tribunalul Alba au efectuat cercetări timp de două luni de zile, un timp scurt dar trebuie luat în considerare că suspectul și-a recunoscut de la bun început fapta.
Valer Stancu a stat în tot acest timp peste 50 de zile în arest preventiv.
În urma cercetărilor efectuate procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au realizat rechizitoriul și l-au acuzat pe bărbat de omor.
ART 188 Codul Penal: Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Reamintim faptul că în 16 mai 2018, în jurul orei 12:30, în urma unui conflict spontan ce a avut loc pe terasa unui local public din Sebeș, un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat de un altul în vârstă de 37 de ani. La scurt timp, victima a decedat.
Victima crimei avea doar 32 de ani şi locuia în comuna Pianu. Tânărul era căsătorit de doar 10 zile.
Adrian Ilie Bercuciu, zis Adiţă a murit la puţin timp după ce a fost înjunghiat în zona inimii cu un cuţit. Tânărul, care a lucrat în trecut ca și bodyguard, s-a căsătorit în data de 6 mai 2018.
În noaptea de după săvârșirea crimei, cabana din Pianu a lui Valer Stancu a fost incendiată de persoane necunoscute.
Precizăm că punerea sub acuzare face parte din procesul penal și nu poate sub nici o formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News