Vara din aprilie: Vremea rămâne deosebit de caldă toată săptămâna, inclusiv în weekend și la începutul săptămânii viitoare, anunță meteorologii. 

”Vom avea o vreme caldă în continuare, cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni, chiar și debutul săptămânii următoare.

Publicitate

La scara întregii țări vom conta pe valori între 20 până la 29 grade Celsius.

Ziua de luni, săptămâna următoare, pare să aducă cele mai ridicate valori din acest episod și este posibil, în sudul extrem, să vorbim de temperaturi de 30 de grade, posibil în Câmpia Română, în extremitate sudică a acesteia, de 31 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Cum va fi vremea de Florii și de Paște 2024: Zile călduroase, dar și perioade cu ploi abundente. Prognoza meteo pe patru săptămâni

Vara din aprilie: întreaga lună va fi una cu zile călduroase, cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice pentru data din calendar.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În ceea ce privește cantitatea de precipitații prognozată, vor fi și perioade cu precipitații abundente, specifice lunii aprilie și atât de benefice agriculturii.

Vara din aprilie: Când a mai fost atât de cald

Potrivit ANM, temperatura maximă absolută a lunii aprilie în România este 35,5 grade Celsius, înregistrată la Bechet, în 10 aprilie 1985.

O altă temperatură istorică s-a înregistrat în București în 1934: 34,4 grade Celsius.

În topul anilor cu cele mai calde luni aprilie s-au remarcat: 1968, 1989, 2000, 2016, 2018 etc.

Pe de altă parte, temperatura minimă absolută a lunii aprilie în România este minus 26 grade Celsius şi a fost înregistrată în zilele de 1, 3, 4, 8 şi 15 aprilie 1940, la staţia meteorologică de pe Vârful Omu.

Publicitate

Temperaturi minime foarte scăzute, în luna aprilie, s-au mai înregistrat în anii: 2003, 1997, 1963, 1957,1954, 1940, 1929.