Eveniment
Vasile Popa, militarul din Alba Iulia care a decedat pe frontul din Afganistan. Povestea eroului pe care orașul nu l-a uitat
11 noiembrie este Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații. În această zi, în toate orașele în care există militari căzuți la datorie, în teatrele de operațiuni se organizează servicii religioase și ceremonii militare.
Alba Iulia poartă în memorie un militar care a căzut pe frontul din Afganistan în 2013. Este unul dintre cei 30 de militari români care au căzut la datorie, pe frontul din Afganistan, din 2002 și până în prezent.
Mai exact este vorba despre militarul erou, Vasile Claudiu Popa, care a decedat pe 22 septembrie 2013, în timp ce se afla într-o misiune de patrulare în Kabul.
Recent, cu ocazia împlinirii a zece ani de la decesul acestuia, Primăria Alba Iulia a denumit o alee cu numele militarului în semn de recunoștință.
CITEȘTE ȘI: FOTO: Ceremonie la Alba Iulia în amintirea militarului-erou Vasile Claudiu Popa. O alee din Cetatea Alba Carolina îi poartă numele
Ceremonia de dezvelire a plăcuței inscripționată „Aleea Erou Vasile Claudiu Popa” și a plăcii comemorative omonime s-a desfășurat în data de 23 septembrie 2023, odată cu împlinirea a 10 ani de când militarul român și-a pierdut viața în teatrul de operații.
„Aleea Erou Vasile Claudiu Popa” se află între străzile Mihai Viteazul și Militari, adiacentă clădirii „Ierihon”.
La această activitate au participat mama militarului, văduva acestuia, reprezentanți ai administrației publice locale și județene, ai garnizoanei Alba Iulia.
Vasile Claudiu Popa era un militar specializat în mai multe ramuri ale armatei
Claudiu Vasile Popa a absolvit Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia în anul 2004 şi a urmat apoi cursurile Şcolii Militare de Maiştrii Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
Acesta și-a canalizat toate eforturile pentru o pregătire exemplară, acoperind rând pe rând, un spectru larg de discipline specifice forţelor speciale, fiind: scafandru, paraşutist, alpinist, trăgător de elită, controlor de trafic aerian, conductor ambarcaţiuni speciale.
Ziua în care a decedat pe frontul din Afganistan, într-o misiune de patrulare în Kabul
S-a întâmplat în data de 22 septembrie 2013. În timp ce se afla într-o misiune de patrulare la Kabul.
Vasile Claudiu Popa și Adrian Postelnicu, un alt militar român, originar din Constanţa, au suferit răni deosebit de grave după ce au călcat pe dispozitiv exploziv improvizat, o capcană amorsată în fața lor de inamic.
Au fost transportaţi cu un elicopter Medevac la spitalul militar din Baghram, unde au decedat.
”Din nefericire, un eveniment tragic. O patrulă a fost surprinsă de explozia unui dispozitiv improvizat. Au decedat cinci militari, printre aceștia numărându-se doi români.
Au fost răniți grav, au fost transportați cu un elicopter la spital, iar în jurul orei 23 mi s-a comunicat că au decedat.
Suntem în legătură directă cu cei din Afganistan, ne deplasăm la familiile celor doi militari pentru a le înștiința”, anunța atunci ministrul Apărării, Mircea Dușa.
Vestea a căzut ca un trăznet în Alba Iulia, printre prietenii și familia sa.
Militarul a fost decorat post mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler, cu însemn de război pentru militari iar din partea Statelor Unite ale Americii a fost decorat cu „Steaua de Bronz”.
Prezența României în Afganistan
Din 2002 şi până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei Române au participat la misiunea din Afganistan, în rotaţii de câte şase luni.
În total, 27 dintre aceștia și-au pierdut viața.
Lista militarilor români căzuți pe frontul din Afganistan:
- Sublocotenent (Slt.) Postmortem (PM) Ciprian-Ștefan Polschi, decedat la 5 septembrie 2019, ca urmare a exploziei unei mașini capcană, în timp ce se afla în apropiere de Green Zone din capitala Kabul.
- Slt. (PM) Mădălin Stoica, decedat la 15 septembrie 2017 în zona aeroportului Kandahar
- Slt. (PM) Iulian Dumitrescu, decedat la 07 mai 2016
- Slt. (PM) Adrian Vizireanu, decedat la 07 mai 2016
- Slt. (PM) Claudiu Constantin Vulpoiu, decedat la 30 martie 2014
- Slt. (PM) Adrian Postelnicu, decedat la 22 septembrie 2013
- Slt. (PM) Vasile Claudiu Popa, decedat la 22 septembrie 2013
- Slt. (PM) Ion-Lucian Leuștean, decedat la 9 mai 2012 după ce a fost rănit grav la 7 septembrie 2011 în provincia Zabul din Afganistan
- Slt. (PM) Cătălin Ionel Marinescu, decedat la 10 mai 2011 în provincia Zabul
- Slt. (PM) Constantin-Laurențiu Lixandru, decedat la 5 mai 2011 în provincia Zabul
- Slt. (PM) Cristian-Petru Filip, decedat la 1 octombrie 2010
- Slt. (PM) Marius Florin Sfecheș, decedat la 1 octombrie 2010
- Slt. (PM) Dan Ciobotaru, decedat la 23 iunie 2010 pe drumul național 1 Kabul-Kandahar
- Slt. (PM) Caracudă Paul, decedat la 23 iunie 2010 pe drumul național 1 Kabul-Kandahar
- Slt. (PM) Valerică Leu, decedat la 12 mai 2010 pe drumul național 1 (Qalat-Kabul)
- Slt. (PM) Florin Bădiceanu, decedat la 23 februarie 2010 pe drumul național Kandahar-Kabul[26]
- Maior (PM) Iuliu-Vasile Unguraș, decedat la 7 aprilie 2009 pe drumul național Kandahar-Kabul
- Maior (PM) Tiberius-Marcel Petre, decedat la 3 aprilie 2009
- Slt. (PM) Claudiu Chira, decedat la 26 februarie 2009 pe drumul național 1 (Qalat-Kabul)
- Slt. (PM) Dragoș Traian Alexandrescu, decedat la 31 august 2008 pe drumul național 1 (Qalat-Kabul)
- Slt. (PM) Claudiu Marius Covrig, decedat la 13 iunie 2008 pe drumul național 1 (Qalat-Kabul)
- Slt. (PM) Ionuț Cosmin Sandu, decedat la 20 martie 2008
- Slt. (PM) Aurel Marcu, decedat la 6 septembrie 2007
- Slt. (PM) Ionel Gheorghiță Drăgușanu, decedat la 20 iunie 2006
- Slt. (PM) Narcis Șonei, decedat la 24 aprilie 2005
- Slt. (PM) Mihail-Anton Samuilă, decedat la 14 noiembrie 2003
- Slt. (PM) Iosif-Silviu Fogarași, decedat la 11 noiembrie 2003
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Cityman
joi, 16.11.2023 at 15:41
bietul om! condoleante familiei!
Rsfa
vineri, 17.11.2023 at 16:22
eroii cui?