Blaj
Veste bună: Primul pacient internat la Spitalul Blaj, un tânăr de 30 de ani, VINDECAT. A fost în stare critică, două săptămâni
A fost externat primul pacient infectat cu noul coronavirus care a fost internat și tratat la Spitalul Municipal Blaj, spital suport pentru cazurile grave de COVID-19, transmite primăria.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un tânăr în vârstă de 30 ani, din Bărăbanț (Alba Iulia), internat în urmă cu trei săptămâni la Spitalul din Blaj și care timp de două săptămâni s-a aflat în stare critică.
În 6 aprilie, pacientul a fost mutat la Secția ATI în stare foarte gravă, cu complicații multiple, fiind ventilat non-invaziv (fără sondă de intubație sau de traheostomie), la un pas de intubare, mai precizează primăria. După două săptămâni critice, pacientul a fost transferat, ameliorat, în secția Boli Infecțioase a Spitalului Blaj, unde s-a vindecat și de unde a fost externat, sâmbătă, 25 aprilie, cele două noi teste COVID-19 efectuate fiind negative, potrivit sursei citate.
Până vineri, 24 aprilie, 20 dintre cei 45 de pacienți cu COVID-19 tratați la Spitalul Municipal Blaj au fost externați, 17 vindecați și plecați acasă, alți 3, cu stare ameliorată, fiind transferați la secția Boli Infecțioase a SJU Alba Iulia.
La Spitalul Municipal Blaj sunt tratați doar pacienții cu forme severe sau grave de infecții cu COVID-19 sau care au și alte patologii cronice, celelalte spitale din județ asigurând tratarea pacienților cu forme ușoare sau asimptomatice de infecții cu COVID-19.
”Deși avem o misiune foarte grea în această luptă cu un adversar invizibil, comunitatea blăjeană rămâne unită, în prima linie, cu speranța că totul va fi bine!”, este mesajul primăriei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News