Administrație
VEZI pe CINE ai ALES: Ovidiu Jidveian vrea transport gratuit pentru elevi şi investitori la Alba Iulia
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2013/05/jidveian3.jpg)
Ales pentru prima dată, în vara anului trecut, în funcția de consilier local, liderul PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian vrea să se implice în dezvoltarea turismului în Cetatea Alba Carolina și va încerca să sprijine investitorii care sunt interesați de orașul Marii Uniri.
Deși provine dintr-o familie care nu a făcut politică și care este recunoscută pentru meseria de avocat, transmisă din generație în generație, Ovidiu a decis în anul 2003 că este nevoie să „pună umărul la viața publică” și s-a înscris în PSD.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
„Eu mă consider un învingător la alegerile parlamentare, pentru că politica se face pe voturi până la urmă”, spune tânărul consilier.
Momentan, acesta se poate lăuda cu funcția de președinte PSD Alba Iulia și cu postul de consilier local.
Din luna august de când s-a instalat într-unul din cele 21 de fotolii ale CL, Jidveian spune că și-a exprimat punctul de vedere în funcție de ceea a considerat el că este în interesul cetățeanului și nu în funcție de politica partidului. „Am încercat să analizez foarte bine în Consiliul Local ceea ce votez acolo, pentru că sunt unii care nu știu ce votează, habar nu au de implicațiile juridice ale votului, se votează foarte mult emoțional și după ureche”, spune acesta.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/02/artinstall4.gif)
Pentru următorii ani de mandat, planurile și proiectele sale pun accentul pe cultură și pe turism. Jidveian vrea să iniţieze şi un proiect prin care să ofere bani pentru îngrijirea Cimitirului Eroilor din Alba Iulia.
„Atâta timp cât dăm la revista Discobolul 200 milioane de lei pe an, să dăm și la Cimitirul Eroilor, pentru că omagiul adus eroilor nu constă în faptul că depui o coroană de flori ca să te vadă lumea”, a declarat consilierul.
Acesta dorește să se implice în dezvoltarea turistică a orașului Alba Iulia, iar în acest sens și-a propus să contribuie la organizarea de evenimente culturale. „Nu mi se pare normal să îl aduci pe Ștefan Bănică Junior și să cheltuiești toți banii pentru cultură”, spune Ovidiu.
Cam acestea sunt lucrurile pe care șeful „lupilor tineri” le-a realizat sau vrea să le realizeze din funcția pe care albaiulienii i-au dat-o.
Nu de puține ori tânărul consilier a fost catalogat ca fiind „Omul lui Hava în PSD”. În ceea ce privește acestă declarație, social-democratul spune că lucrurile nu sunt chiar așa: „Nu sunt omul lui Hava în PSD. Am avut o atitudine neutră și echidistantă față de toate forțele politice. Imediat după alegerile locale, s-a propus PSD-ului să facă ce a făcut PNL-ul și anume acea alianță în consiliul local cu PDL. Am fost singurul care s-a opus în PSD ca imediat după alegerile locale să se alieze cu PDL-ul, pentru simplul fapt că eu joc după reguli.”
În plan personal, Ovidiu ne-a dezvăluit că „momentul cel mai greu din viața mea a fost când a decedat tatăl meu, iar cel mai fericit, acum două luni, când s-a născut Beatrice (fiica sa – n.r.)”. Ovidiu Jidveian s-a născut pe 8 februarie 1981 la Ocna Mureș. Acesta a urmat cursurile Şcolii Generale nr.1 din Alba Iulia și ale Colegiului Național „Horea Cloșca și Crișan”, Secția Istorie. Pentru a păstra tradiția în familie și a urma o carieră de avocat, acesta a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea „ 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. A urmat mai multe masterate, printre care unul în Drept la universitatea albaiuliană, INA la București, Studii politice la Colegiul “Ovidiu Șinca” București și Institutul național de pregătire a avocaților din București.
„Fiecare dintre noi trebuie să lăsăm ceva în urma noastră”
În ceea ce privește averea declarată a consilierului, acesta deține o casă de 435 mp (deţinută în cotă de 3/16) un apartament de 66 mp în Alba Iulia, moştenite în 2011 un teren intravilan în Alba Iulia, de 541 mp, cumpărat în 2002. Are un depozit de 150.000 de lei, deschis în 2011, nu are credite. Din cabinetul de avocat, a câştigat venituri de 41.276,5 lei, anul trecut. Este asociat la SC Piatra Viorel şi la SC Pietra D`Oro; membru în CA la Composesoratul Urbarian Ampelum Zlatna, membru în Centrul de Mediere Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)