Angajata UM Cugir în vârstă de 53 de ani, care suferise arsuri grave în incendiul produs vineri, în cadrul fabricii, a murit. Femeia fusese transportată cu elicopter SMURD la o clinică din București.

Decesul femeii a fost confirmat de surse administrative din orașul Cugir, dar și de reprezentanții ITM Alba, care tratează ceea ce s-a întâmplat în incinta UM Cugir ca un accident de muncă.

Publicitate

Reamintim că un accident grav s-a produs  vineri, în jurul orei 13.30-14.00, în sectorul pirotehnic, mai precis în atelierul de încărcat tubuleț trasor de la Uzina Mecanică din Cugir.

Un tubuleț de trasor din mașina de încărcat tubulețe s-a inițiat singur și a ricoșat spre o ladă în care se aflau rebuturile. A rezultat un incendiu. Femeia, controlor de calitate, se afla lângă ladă la momentul respectiv.

Cele două femei au fost rănite, iar restul persoanelor au reușit să iasă timp.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Femeia de 53 de ani a fost rănită grav. A suferit arsuri pe 80-85% din corp și a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul ”Floreasca” din București.

Citește și: FOTO-VIDEO: EXPLOZIE la Uzina Mecanică din Cugir, urmată de un incendiu. Două victime cu arsuri. A fost chemat elicopterul SMURD