Connect with us
Publicitate

Administrație

VIDEO: A fost aprobat bugetul general al județului Alba. Ion Dumitrel explică repartizarea banilor pe obiective de investiții

YouTube video

Publicat

Consilierii județeni au aprobat, luni, bugetul general al județului Alba, în unanimitate. Din suma totală de 308.396.030 lei, peste 185,700 milioane lei vor fi alocați în acest an pentru investiții, iar președintele CJ Alba a explicat, la finalul ședinţei, cum s-a realizat repartizarea acestor sume.

Din bugetul pe anul 2013, aproximativ 300 de miliarde de lei vechi vor merge pentru investiții în drumuri, iar cele mai importante proiecte pentru care s-au alocat bani în acest an sunt cele de la Galda – Poiana Gălzii, 17 kilometri de drum, Teleac, 2 kilometri, precum și interiorul localităților Roșia de Secaș, Spring, Ohaba și sistemul microregional din Vingard, Șpring, Cunța, Drașov, Doștad și Câlnic și Răhău.

Alți 7 milioane de lei vor fi direcționați pentru investiții în sistemul de sănătate: „Aici avem reparații capitale la secția de psihiatrie. După ce Direcția Copilului se va muta în noul sediul de la Proiectări, aici vom moderniza și vom crea condițiile să se mute secția de psihiatrie, care acum este sus în Cetate, lângă Catedrala Reîntregirii. De asemenea, pentru reparații și extindere la UPU Alba, un  proiect la care lucrăm de mai mult timp, reparație capitală la secția de boli infecțioase din centrul municipiului, unde am demarat lucrări de anul trecut. Avem pregătită reparație capitală la Spitalul Județean Alba. Intenția noastră este să mutăm Ambulatoriul la spital înapoi, pentru că mult mai eficientă este activitatea medicilor în modul acesta. Vom demara reparații la seția de Chirurgie Generală. Acestea sunt câteva dintre investițiile pe care le avem introduse la bugetul din acest an”, a explicat Ion Dumitrel.

Alte proiecte ce urmează să fie finanțate în acest an, aduse în discuție de președintele CJ Alba, vizează realocarea unor instituții publice din Alba Iulia: „Vrem să eliberăm Centrul Militar și să îl mutăm unde este acum Școala Populară de Arte și avem deja finanțările pregătite. Școala Populară de Arte se va muta unde există acum Comisia pentru Persoane cu Handicap, pe strada București, iar Comisia se va muta la Proiectări, împreună cu Direcția de Protecția Copilului. Pregătim aceste spații și mutări pentru că și noi, CJ Alba, va trebui să părăsim spațiile pe care le ocupăm acum de la Curtea de Apel ca această instituție regională să se dezvolte.  Noi ne-am dori ca aceste demersuri să se realizeze până la sfârșitul anului acesta, dar în ceea ce privește mutarea noastră și eliberarea e greu să spunem dacă vom reuși”.

Amendamente introduse la bugetul pe 2013, aprobate de consilieri

Consilierii județeni au aprobat, luni, și două amendamente introduse la proiecte de hotărâre privind bugetul pe 2013.  Astfel, cu modificările avizate, excendentul rezultat la 31.12. 2012, în sumă de 119,63 mii lei, va fi utilizat pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele dintre veniturile și cheltuielile secțiunilor de funcționare și dezvoltare în 2013 după cum urmează:

– 60,00 mii lei ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de funcționare

– 59,63 mii lei ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare.

Bugetul general al județului Alba pe anul 2013 (fără venituri proprii ale instituțiilor ) este de 295.344.06 mii lei, în timp ce bugetul propriu al județului Alba pe anul 2013 va fi în sumă de 198.120,68 mii lei. Bugetul propriu al județului Alba pe anul 2013 la secțiunea funcționare a fost stabilit la 157.670,62 mii lei iar la secțiunea dezvoltare la 40.450,06 mii lei.

Cel de-al doilea amendament la buget, aprobat de consilieri privește modificarea articolului privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale din județul Alba a cotelor și sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și pentru repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru drumuri județene și comunale.

Vedeți mai jos, integral, declarațiile lui Ion Dumitrel:

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Bugetul general al județului Alba va fi diminuat cu 9.702.000 lei. Consilierii județeni vor aproba proiectul în ședința de miercuri | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate