Eveniment
VIDEO aerian cu tronsonul Aiud – Decea al Autostrăzii Sebeș-Turda. Lucrări avansate care s-ar putea finaliza în toamnă
Asociaţia Pro Infrastructura a realizat un nou material video cu lucrările la autostrada Sebeș-Turda, mai exact cu cel mai avansat lot, III. Din imagini se poate vede stadiul avansat al lucrărilor care se preconizează că vor fi finalizate pe acest tronson în toamnă.
Lotul 3 are 12,45 km urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea (km 41+250 – km 53+700). Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200). Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016. Aici, lucrările au început în mai 2014, cu proiectarea. În iunie, s-a intrat în legalitate în ceea ce priveşte executarea lucrărilor, prin eliberarea autorizaţiei de construire. Termen actualizat de finalizare a lucrărilor, decembrie 2017, însă dat fiind stadiul avansat al acestora s-ar putea ca acest tronson să fie deschis circulației în toamnă.
„Lucrările avansează pe lotul 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, între localitățile Decea și Aiud, constructor Tirrena Scavi. Acest lot are șanse foarte mari să fie gata în această toamnă”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură, recent, pe Facebook.
Vezi și VIDEO: Autostrada Sebeş-Turda. Cum arată cel mai spectaculos nod rutier din România. Din octombrie 2017, s-ar putea deschide tronsonul Aiud – Turda
„Lotul 2 are șanse mici să fie gata în 2018, dar nu e imposibil. Mai curând în 2019. Iar lotul 1 va fi gata în 2019”, potrivit surselor citate.
Vezi şi FOTO: Autostrada Sebeş-Turda. Cât au avansat lucrările, până la mijlocul anului 2017. Situaţia pe loturi
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News