Educație
VIDEO: Aproape 300 de elevi au luat startul la crosul Colegiului HCC din Alba Iulia, în șanțurile Cetății Alba Carolina. CLASAMENT
În șanțurile Cetății Alba Carolina din Alba Iulia s-a desfășurat joi, 9 martie, Crosul Colegiului HCC – ediția 2023. La competiția din acest an au luat startul aproximativ 300 de elevi ai unității de învățământ.
Startul s-a dat în jurul orei 11:00 de pe Latura de Sud, din zona restaurantului Gothic.
„Conducerea colegiului, împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Primăria municipiului Alba Iulia organizează astăzi un cros al HCC-ului, o nouă ediție 2023. Avem o prezență masivă, aproximativ 290-300 de elevi care aleargă astăzi.
Ne dorim ca prin aceste activități sportive să implementăm în rândul elevilor orice formă de mișcare și ne dorim ca în viitorul apropiat, prin următoarele activități pe care le vom desfășura, să crească numărul participanților la orice competiție”, a transmis prof. de educație fizică Dorin Ispas.
„A fost greu. A trebuit să trag un pic de mine. Îi vedeam în spate și vroiam să mă opresc. Îi vedeam că sunt departe dar am zis că e mai bine să continui până la final, dacă tot am început și tot am venit. Fac fotbal aici în Alba Iulia și facem antrenamente fizice. M-a ajutat mult”, a spus Alexandru Patric, elevul care a trecut primul linia de sosire.
Clasamentul pe clase, fete – băieți:
Clasa a IX-a fete
- Sabău Alexia
- Gligor Daria
- Moldovan Ștefania
Clasa IX-a băieți
- Gheorghiu Ayan
- Enescu Armand
- Hațegan Ștefan
Clasa a X-a fete
- Măda Miruna
- Bucur Maria
- Perța Karina
Clasa a X-a băieți
- Muntean Daniel
- Dimofte Vasile
- Tudose Vlad
Clasa a XI-a fete
- Botescu Antonia
- Tima Diana
- David Alexandra
Clasa a XI-a băieți
- Alexandru Patric
- Stoia Lucas
- Sur Alexandru
Clasa a XII-a fete
- Dicu Diana
- Petrea Ștefania
- Lupșan Denisa
Clasa a XII-a băieți
- Negrea David
- Ungureanu Andrei
- Achim Alexandru
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News