Connect with us
Advertisement

Actualitate

VIDEO: Atenţionare MAE de călătorie în Croaţia. Incendii majore pe coasta Mării Adriatice. Focare şi în Muntenegru

foc

Publicat

incendiu croatia Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Croația că această ţară se confruntă cu incendii majore de vegetație în zona coastei Mării Adriatice.

Acestea se manifestă în apropierea localităților Split, Solin, Kastela, Srinjine, Sitno Gornje, Sitno Donje și Zrnovnica, dar și cu incendii izolate în localități din județele Split – Dalmația, Zadar și Sibenik-Knin.

Din cauza incendiilor, au fost rănite zeci de persoane, majoritatea fiind pompieri sau localnici care au sprijinit voluntar la stingerea incendiilor, iar mulți turiști cazați în zona de coastă, dintre localitățile Omis și Split, au fost nevoiți să părăsească unitățile de cazare. În prezent, circulația rutieră este deschisă pe autostrada A1 Zagreb – Ploce – Dubrovnik și pe drumul național D8 (Magistrala Adriatică), care fac legătura Nord-Sud, singurele segmente de drum închise fiind drumurile județene Žrnovnica – Srinjine (ŽC6142) și Ceranje – Vrana (ŽC6064).

Întrucât incendiile sunt active și situația poate suporta modificări de la o oră la alta, se recomandă cetăţenilor români ca înainte de a porni spre Croaţia să consulte, pentru informații actualizate permanent, paginile de Internet ale Automobil Clubului Croat – https://www.hak.hr/en şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă https://www.ccaa.hr./english/naslovnica_1/.

În situații de urgență pe teritoriul Republicii Croația, cetățenii români pot apela numărul european unic de urgență 112. De asemenea, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +0038514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Zagreb: +0038598414341.

MAE a atenţionat marţi că şi în Muntenegru, în ultima perioadă, în conformitate cu datele anunţate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă muntenegrean, sunt mai multe focare active de incendiu în zona centrală şi de sud a ţării şi se fac eforturi susţinute pentru stingerea acestora.

Totodată, acolo unde s-a considerat a fi necesar, s-a derulat şi o evacuare a turiştilor din zona afectată.

Pentru cei care tranzitează cu mijloace rutiere teritoriul muntenegrean, informații suplimentare pot fi obținute, permanent, 24 ore / 7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon +38219807, +38220234999 și +38263239987.

Cetățenii români, afectaţi de situaţie, pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorica: +38220618041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Podgorica: +38269871760.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet  https://zagreb.mae.ro,  www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement