Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO Când sportul învinge teama de război: Povestea Geniei, campioana de taekwondo din Ucraina care se antrenează în Alba Iulia

Publicat

Când ai 9 ani și ești obligată să fugi din țara ta, din cauza unui război pe care nu îl înțelegi, și ajungi într-o țară a cărei limbă nu o cunoști, apelezi la un limbaj internațional: sportul.

Asta este, pe scurt, povestea Geniei, campioană a Ucrainei la taekwondo, care a găsit o casă, departe de casă: Clubul Revolution Academy Alba Iulia. 

Am întâlnit-o pe Genia în sala în care se antrenează luptătorii de taekwondo din Alba Iulia, sub conducerea antrenorului Alin Moldovan. 

Până de curând, Genia, în vârstă de 9 ani, se afla la Dnipro, Ucraina. Apoi bombele rusești au început să cadă în orașul ei. Acum, Genia stă alături de mama ei, Viktoria, în Alba Iulia, la o prietenă din copilărie, care s-a stabilit de mai mulți ani în oraș. 

Cu o bluză roz și adidași turcoaz, fără teamă, Genia a pășit printre sportivii echipați în kimono. Echipamentul și medaliile de aur, bronz și argint, câștigate în competiții, sunt păzite de tatăl ei, care a rămas Dnipro, alături de restul bărbaților din țară.

În zece minute, sportiva din Ucraina a trecut peste orice ”barieră”, pentru că, în sala de antrenamente, singurul limbaj este cel al sportului, al luptei.

Între timp, am vorbit cu mama ei, despre Genia, despre momentul în care au plecat din Ucraina, dar mai ales despre când s-ar putea întoarce în țară.

Alături de Viktoria, s-a aflat prietena ei din Alba Iulia, Oxana, care a facilitat traducerea.

20 de medalii în doar trei ani de taekwondo

Genia a început să practice taekwondo de la vârsta de 6 ani. În doar trei ani, a strâns în jur de 20 de medalii de aur, argint și bronz, la campionate naționale și este aproape de a obține centura neagră la copii.

Înainte de război, Genia avea o viață normală: școală și antrenamente. Se antrena de 6 ori pe săptămână și se pregătea pentru o competiție internațională de taekwondo ce se va desfășura în luna mai, în Grecia. La cei 9 ani, își dorește să atingă un titlu mondial în taekwondo și să devină antrenor.

CITEȘTE ȘI: O familie din Ucraina și-a cunoscut rudele din Alba, pe care nu le-a văzut niciodată. Cum au fugit de război Irina și Filimon

Chiar după ce războiul a început, tânăra luptătoare și-a continuat antrenamentele: se antrena online, din casă, pe Zoom, cu antrenorul ei.

Momentul în care au plecat din Ucraina

În Dnipro au fost atacuri în prima zi a războiului, apoi acestea s-au mai redus. Apoi din nou, atacurile și sirenele de avertizare au fost tot mai dese. Potrivit BBC, în urmă cu cinci zile, primele bombe au căzut în zona centrală a orașului.

Viktoria a spus că au luat decizia să plece după ce alarmele de atac aerian s-au întețit și sirenele au început să sune de trei ori pe zi. Nu au vrut să o traumatizeze pe Genia, așa că au luat decizia să plece spre România, în Alba Iulia, la prietena Viktoriei din copilărie.

Au luat strictul necesar, iar Viktoria a condus până în Alba Iulia, unde s-a reîntâlnit cu Oxana, prietena sa din copilărie. Soțul Viktoriei a rămas în Ucraina.

Viktoria știe că într-o zi se va reîntoarce în Dnipro, la soțul ei și la viața pe care o aveau înainte de război, dar momentan nu știe când se va întâmpla asta. Cert este că la Alba Iulia au găsit liniște, siguranță, dar mai presus de toate Genia a găsit un loc în care să comunice prin limbajul pe care ea îl știe cel mai bine: taekwondo, alături de sportivii clubului Revolution Academy Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement