Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO | Cazul Berbeceanu: Ministrul de Interne spune că nu a fost informat de IGPR sau DGIPI despre raportul comisarului șef al BCCO Alba

Publicat

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a făcut o serie de declaraţii, sâmbătă seara, referitor la cazul fostului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu. Oficialul MAI susţine că nu a ştiut nimic despre ce a scris ofiţerul în raportul trimis şefului IGPR în iulie, că a aflat abia în octombrie şi că vor fi luate măsuri disciplinare, ce vor putea duce inclusiv la demisii din funcţii.

Ministrul a făcut aceste declaraţii la Antena3. “Din iulie, de când am înţeles că ofiţerul nostru a făcut un raport oficial conducerii IGP, eu nu am fost informat despre acest lucru”, a spus Stroe.

A confirmat că Berbeceanu a făcut în iulie raportul, că acesta a fost înregistrat şi că a ajuns la şeful Poliţiei, dar susţine că el nu a fost informat despre acesta.

„Există DGIPI, direcţia de informaţie şi protecţie internă, care ar fi trebuit până la momentul în care s-au întâmplat lucrurile să mă informeze. Dacă aş fi ştiut mai dinainte, din iulie 2013 sau chiar din 2012, poate că ofiţerul nostru nu se afla în situaţia asta”, a spus Stroe.

Mai mult, ministrul MAI a dezvăluit că a propus luarea unor măsuri disciplinare. „Când vor fi realizate, vă vom anunţa” a spus Stroe, fără să ofere alte detalii.

„E posibil să fie schimbări din funcţie, în cel mai scurt timp. A fost foarte grav ce s-a întâmplat”, a încheiat Stroe.

În urma mediatizării raportului lui Berbeceanu, procurorii DNA au deschis o anchetă. În documentul respectiv, ofiţerul sesizează fapte de corupţie a unor procurori din structura DIICOT Alba Iulia. Aceleaşi fapte au fost sesizate şi printr-o scrisoare semnată de fostul şef al BCCO Alba, care a fost făcută publică după ce acesta a fost reținut. În scrisoare, unul dintre principalii acuzaţi este procurorul Ioan Mureşan, şeful DIICOT Alba Iulia. Acesta a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi apere reputaţia ca urmare a acuzaţiilor lansate de Berbeceanu.CSM a dat răspuns pozitiv.

Citeşte şi Traian Berbeceanu, audiat din nou la DNA București în calitate de denunțător, după ce a sesizat deficiențe în colaborarea cu DIICOT

Acum, Traian Berbeceanu este cercetat în stare de arest preventiv, de procurorii DIICOT sub acuzaţia de spriinire a unui grup infracţional acuzat de evaziune fiscală. Înalta Curte de Casaţie a amânat pentru marţi, 26 noiembrie, pronunţarea privind recursul formulat de poliţist la hotărârea Curţii de Apel Bucureşti prin care i-a fost prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă ce expira în 22 noiembrie. Berbeceanu se consideră nevinovat şi vrea să fie cercetat în libertate.

Citeşte şi ÎCCJ AMÂNĂ pronunţarea în recursul arestării comisarului Traian BERBECEANU până în 26 noiembrie

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. bono

    duminică, 24.11.2013 at 19:00

    U.E. & C.E.D.O. FREE BERBECEANU – ROMANIA E CORUPTA!
    Nu avem incredere in justitia din rromanika balkanika!

  2. mafie

    marți, 26.11.2013 at 10:10

    Asta a ajuns Romania, infractorii stau bine merci in functii prin politie iar cei care lupta pentru dreptate au ajuns dupa gratii.De fapt asta arata realitatea.Cei putini care mai au curajul sa lupte pentru dreptate sunt rastigniti.Justitia e o alta lipitoare corupta pe spinarea bietului popor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate