Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO CNCAV despre varianta Omicron: este foarte contagioasă, s-ar transmite şi prin aerosoli. Măsurile de prevenție, necesare

Publicat

Preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat vineri că există date care sugerează că varianta Omicron s-ar transmite şi prin aerosoli. Acesta a făcut din nou un apel la respectarea măsurilor de protecţie, respectiv pentru vaccinare.

„Pot să spun, uitându-mă la situaţia epidemiologică din ţările europene, în mod deosebit la ceea ce se întâmplă în Danemarca, în Norvegia, în Marea Britanie, dar şi în celelalte ţări limitrofe, există o creştere exponenţială a numărului de cazuri.

Din ce în ce mai multe cazuri sunt generate de varianta Omicron, care are o transmisibilitate categoric mult mai mare, iar această transmisibilitate probabil că este explicată de cel puţin doi factori – şi anume o multiplicare a virusului mult mai accelerată, dar şi o capacitate de a ocoli răspunsul imun, fapt care duce la transmisibilitatea crescută.

Mai mult decât atât, sunt deja date care sugerează şi transmiterea aerogenă, prin aerosoli, nu doar prin picături de secreţie respiratorie, ceea ce o face mult mai contagioasă, mai ales în spaţii închise, slab ventilate”, a declarat dr. Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

Vaccinare și booster

El a subliniat că ţările cel mai bine protejate în faţa unui val generat de varianta Omicron vor fi cele cu rate crescute de vaccinare, dar şi de administrare a dozei booster.

„Şi aici mă refer în mod deosebit la impactul asupra formelor severe. Este nerelevant la acest moment faptul că avem din punct de vedere clinic majoritatea cazurilor cu evoluţie uşoară sau asimptomatică, pentru că în general aceste cazuri s-au raportat la persoane care sunt cel puţin protejate parţial în urma faptului că au fost vaccinate sau aveau istoric de trecere prin boală.

Deci aceste date încă nu sunt relevante pentru ceea ce e întâmplă la nivel populaţional, acolo unde încă există populaţie vulnerabilă, nevaccinată suficient. Mesajul nostru este, evident, să nu plecăm de la ideea că nouă n-o să ni se întâmple, că o scăpăm şi de data aceasta şi n-o să ne infectăm.

La cât de contagioasă este această variantă, din punctul nostru de vedere este puţin probabil ca cel puţin în zonele cu densitate populaţională mare să fie persoane care să nu intre în contact cu acest virus. Tocmai de aceea este importantă protecţia în faţa acestei variante Omicron”, a adăugat oficialul CNCAV.

Respectarea măsurilor de prevenție

Potrivit acestuia, „datoria este să limităm, să întârziem răspândirea acestei infecţii”.

„Şi este evident că limitarea răspândirii se face prin respectarea măsurilor de prevenţie – masca în mod deosebit şi evitarea zonelor supra-aglomerate, aerisirea spaţiilor închise – este foarte important acest lucru. Atenţionez, pentru că se pare că are transmitere şi prin aerosoli. Şi mai mult decât atât ceea ce este important, pentru protecţia individuală, mai ales dacă avem factori de risc, vaccinarea este principala metodă prin care noi putem să reducem riscul să facem o formă gravă”, a spus preşedintele CNCAV.

Gheorghiţă a adăugat că, „în măsura în care vom avea mai repede un următor val de îmbolnăviri este discutabilă, pentru că toate datele sunt în dinamică, dar în celelalte ţări europene se constată o accelerare a numărului de cazuri”.

„Tocmai de aceea trebuie să fim foarte precauţi. Sunt măsuri care practic vor întârzia răspândirea acestei infecţii, dar ne aşteptăm, evident, la o creştere în perioada următoare a numărului de cazuri, aşa încât apelul nostru este ca în această perioadă, sigur, să ne bucurăm de timpul, liber, de vacanţă, de cei dragi, dar să facem acest lucru respectând acele măsuri care ne asigură protecţia noastră, dar şi a celor dragi nouă. (…)

Varianta Omicron este cât e poate de transmisibilă şi nu trebuie să ne jucăm cu aceste lucruri”, a arătat dr. Gheorghiţă.

sursă: Agerpres

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    vineri, 17.12.2021 at 12:26

    Ar fii mult mai bine dacă toată lumea și-ar face treaba conform pregătirii.Uitați-vă la celelate țării au băgat booster-ul în ei și tot degeaba.Eu știu că un tratament care nu are efect nu-l mai ei cauți altceva.Distanțarea socială,portul măștii și igiena sunt cele mai sigure.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate