Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Contractul pentru reabilitarea unor bulevarde și străzi din Alba Iulia, semnat la Primărie. Cum se modifică traficul

Publicat

La Primăria Alba Iulia are loc miercuri, 12 octombrie, semnarea contractului pentru reabilitarea infrastructurii de transport public urban pe bulevardele din zona centrală a municipiului și pe mai multe străzi din cartierele Partoș și Bărăbanț. 

Licitația de peste 15,3 milioane de euro a fost câștigată de către Elis Pavaje (Lotul 1) și Porr Construct (Lotul 2). 

Primarul Gabriel Pleșa a precizat că dorește ca lucrările să înceapă din cartierele periferice, respectiv din Partoș și Bărăbanț, deoarece deranjul va fi mai mic. Mai apoi, lucrările vor avansa spre centrul municipiului. 

„Se va interveni pe porțiuni, pe tronsoane. Sigur, pe toată lățimea drumului unde avem o alternativă de trafic sau pe jumătate acolo unde nu sunt alternative viabile de trafic. Știți că acest tronson începe de la podul peste râul Mureș, de la Partoș, pe Regimentul V Vânători, vine prin zona de centru și se finalizează pe strada Turnătoriei din Bărăbanț. (…)

O să încercăm să facem cât mai ușor deranjul populației, dar trebuie să fim foarte sincer totuși vor fi devieri în trafic și probabil se va sta mai mult în zona șantierelor decât de obicei”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, pe lotul 1, Elis Pavaje va începe lucrările din zona podului peste râul Mureș, în cartierul Partoș – pe strada Regimentul V Vânători.

Printre cele mai importante schimbări prevăzute în proiect, potrivit documentației realizată în 2020, se numără:

  • reorganizarea intersecțiilor între B-dul Ferdinand I și B-dul Încoronării (zona Gară) și între B-dul Ferdinand I – strada Bucovinei – strada Olteniei (zona Consiliul Județean Alba / Prefectura Alba)
  • reorganizarea traficului pe B-dul Ferdinand I, între intersecția din zona Gară și Piața I. C. Brătianu – sens unic din Centru către Sebeș. Traficul rutier din direcția Sebeș – Centru va fi deviat, din zona Gării, pe străzile Iașilor, Plevnei și Olteniei (două benzi în sens unic), iar circulația din Centru către Sebeș se va desfășura pe o singură bandă pe Bulevardul Ferdinand (două benzi vor fi dedicate transportului urban) cât și pe strada Bucovinei și strada Traian (două benzi în sens unic).
  • semaforizarea unor treceri de pietoni (ex: zona Piața I. C. Brătianu, Piața Alessandria / IPJ Alba) și montarea de camere de supraveghere
  • anularea unui sens giratoriu aflat pe B-dul Tudor Vladimirescu (zona Penny Market) și amenajarea unei intersecții semaforizate
  • montarea de dispozitive de depistare a depășirii limitei de viteză admise (radar), de depistare a trecerii pe culoarea roșie a semaforului și pentru depistarea încălcării interdicției privind accesarea benzilor dedicate transportului public de către vehiculele neautorizate
  • benzi dedicate exclusiv transportului local
  • amplasarea a 3 stații de încărcare pentru vehicule electrice
  • amplasarea a 6 stații de închiriere biciclete (cu câte 10 biciclete)

Reamintim faptul că Primăria Alba Iulia a lansat la sfârșitul lunii aprilie 2022, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o licitație pentru reabilitare infrastructură rețea majoră de transport urban – municipiul Alba Iulia, Lotul 1 – loturile 1 și 2, proiect finanțat prin POR 2014-2020. Valoarea totală era estimată la 75.911.949,46 de lei, fără TVA.

Obiectul achiziției l-a constituit realizarea de lucrări de reabilitare a mai multor artere din Alba Iulia, structurate pe următoarele loturi:

  • Lot 1: Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban – municipiul Alba Iulia. În cadrul acestui lot se vor executa lucrări de reabilitare infrastructură rutieră, pozare cabluri instalații semaforizare și infrastructură stații autobuz pe străzile: Regimentul V Vânători, B-dul Ferdinand I și Ion I.C. Brătianu. (valoare estimată: 40.415.661,85 lei, fără TVA)
  • Lot 2: Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban – municipiul Alba Iulia. În cadrul acestui lot se vor executa lucrări de reabilitare infrastructură rutieră, pozare cabluri instalații semaforizare și infrastructură stații autobuz pe străzile: Ardealului, Tudor Vladimirescu, Turnătoriei și Cabanei. (valoare estimată: 35.496.287,61 lei, fără TVA)

Au fost depuse 5 oferte, astfel:

  • Elis Pavaje, pentru loturile 1 și 2
  • Porr Construct, pentru loturile 1 și 2
  • Antrepriza de reparații și lucrări A R L Cluj, pentru lotul 2
  • Asocierea Europexpress (leader), IMSAT-Alba SA, pentru lotul 1
  • Asocierea Newamport SWA Corp. (leader), Newamport Asfalt, Opr Asfalt, pentru loturile 1 și 2

Vezi și „REVOLUȚIE în TRAFIC”, la Alba Iulia: Sens unic pe Bulevardul Ferdinand, giratoriu anulat și reorganizarea unor intersecții

Detalii – Lot 1 – Regimentul V Vânători, B-dul Ferdinand I, Ion I.C. Brătianu

Potrivit memoriului tehnic, pentru eliminarea disfuncționalităților existente pe strada Regimentul V Vânători, B-dul Ferdinand I și strada Ion I.C. Brătianu (ambuteiaje în orele de vârf, viteză redusă de circulație a transportului public, lipsa pistelor dedicate exclusiv bicicliștilor) și prioritizarea transportului public se propune realizarea a câte unei benzi de circulație pe fiecare direcție de mers, benzi dedicate exclusiv mijloacelor de transport public (transformarea primei benzi de circulație în bandă dedicată exclusiv transportului public cât și desființarea spațiilor de parcare existente). Delimitarea dintre benzile de transport public și benzile de trafic general se va face prin intermediul unor separatori de circulație din cauciuc.

Trotuarele se vor reabilita urmând ca în cadrul lățimii trotuarelor să se realizeze, pe zonele unde spațiul permite acest lucru, piste dedicate exclusiv bicicliștilor. Pistele de biciclete vor avea ca strat de uzură o îmbrăcăminte asfaltică. Pistele de biciclete se vor încadra cu borduri 10 x 15 atât către trotuare cât și către zonele verzi adiacente. Lățimea pistelor de biciclete va fi de minim 1,2 metri, incluzând lățimea bordurilor de încadrare (minim 1 metru îmbrăcăminte asfaltică). Pe zonele unde pistele de biciclete se vor amplasa la marginea părții carosabile (pe amplasamentul actual al spațiilor verzi sau al trotuarelor) se va realiza și un spațiu de siguranță de 0,3 – 0,5 metri, între marginea bordurii carosabile și marginea pistei de biciclete, spațiu pe care se vor monta separatori (bolarzi) din cauciuc vopsiți cu materiale reflectorizante.

Pentru realizarea benzilor dedicate, a pistelor de biciclete și a unor trotuare cu lățimi care să respecte prescripțiile de proiectare este necesară reconfigurarea spațiului urban existent, astfel:

Strada Regimentul V Vânători:

– între intersecțiile cu DJ 107A și intersecția cu strada Digului (km 0+000 – km 0+240)

  • parte carosabilă – 7 metri (două benzi de circulație de 3,5 metri)
  • pistă de biciclete dreapta – 1,6 metri
  • spațiu verde dreapta – 2,9 – 5,8 metri
  • trotuar dreapta – 1,8 metri

– între intersecția cu strada Digului și intersecția cu strada Dacilor (km 0+240 – km 0+640)

  • parte carosabilă – 13 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate transportului public și două benzi de 3 metri dedicate traficului general)
  • pistă de biciclete stânga – 1,7 metri, inclusiv spațiu de siguranță
  • trotuar stânga – 0,8 – 3,2 metri
  • trotuar dreapta – 1,4 – 3,10 metri

– între intersecția cu strada Dacilor și intersecția cu strada Gemenilor (km 0+640 – km 0+945)

  • parte carosabilă – 14 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate transportului public și două benzi de 3,5 metri dedicate traficului general)
  • spațiu verde stânga – 1,2 metri
  • pistă de biciclete stânga – 2,2 metri, pistă în dublu sens pentru biciclete
  • trotuar stânga – minim 1,5 metri
  • spațiu verde dreapta – 1,7 – 2,3 metri
  • trotuar dreapta – 1,8 metri

Bulevardul Ferdinand I:

– între intersecțiile cu strada Viilor și B-dul Încoronării (km 0+000 – km 0+540)

  • parte carosabilă – 14 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate transportului public și două benzi de 3,5 metri dedicate traficului general)
  • spațiu verde stânga – 1,5 metri
  • pistă de biciclete stânga – 2,2 metri, pistă în dublu sens pentru biciclete
  • trotuar stânga – 1,3 – 3 metri
  • spațiu verde dreapta – 1,5 metri
  • trotuar dreapta – 2,1 – 2,2 metri

– între intersecțiile cu B-dul Încoronării și I.C. Brătianu (km 0+540 – km 1+653)

  • parte carosabilă – 10,5 metri (trei benzi de circulație de 3,5 metri împărțite astfel: două benzi de circulație pe direcția I.C. Brătianu către B-dul Încoronării, dintre care una dedicată transportului public și una dedicată traficului general, o bandă de circulație pe direcția B-dul Încoronării – I.C. Brătianu, bandă dedicată exclusiv transportului public)
  • trotuar stânga + pistă de biciclete – 2,4 – 3,6 metri (pistele de biciclete nu vor fi continue, ele urmând a fi executate în limita spațiului disponibil)
  • trotuar dreapta + pistă de biciclete – 1,9 – 5,5 metri (pistele de biciclete nu vor fi continue, ele urmând a fi executate în limita spațiului disponibil)

Strada I.C. Brătianu:

– între intersecțiile cu B-dul Ferdinand și strada Mihai Viteazul (km 0+000 – km 0+170)

  • parte carosabilă 12,5 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,25 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3 metri dedicate traficului general)
  • pistă de biciclete stânga – 1,6 metri, inclusiv spațiu de siguranță
  • trotuar stânga – 0,8 – 3,5 metri
  • spațiu verde dreapta – 2,5 metri
  • pistă de biciclete dreapta – 1,2 metri, inclusiv spațiu de siguranță
  • trotuar dreapta – 2,5 – 2,6 metri

– între intersecțiile cu strada Mihai Viteazul și strada Primăverii (km 0+170 – km 0+290)

  • parte carosabilă 12,5 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,25 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3 metri dedicate traficului general)
  • spațiu verde stânga – 5,8 – 8,7 metri
  • pistă de biciclete stânga – 2,2 metri, pistă de biciclete în dublu sens
  • trotuar stânga – 2,6 metri
  • trotuar dreapta – 3,3 – 5,5 metri

– între intersecțiile cu strada Piața Națiunii și strada Ardealului (km 0+290 – km 0+435)

  • parte carosabilă 12,5 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,25 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3 metri dedicate traficului general)
  • pistă de biciclete stânga – 2,6 metri, pistă de biciclete în dublu sens și spațiu de siguranță
  • trotuar stânga – 0,7 – 1,3 metri

În dreptul fiecărui simbol „bicicletă” marcat pe pistele de biciclete se va aplica pe o lungime de 5 metri marcaj de culoare verde pe întreaga lățime a pistelor de biciclete. Totodată, în dreptul intersecțiilor cu străzile laterale, pistele de biciclete se vor marca cu vopsea roșie.

Detalii – Lot 2 – Ardealului, B-dul Tudor Vladimirescu, Turnătoriei și Cabanei

Potrivit memoriului tehnic, pentru eliminarea disfuncționalităților existente pe strada Ardealului și pe B-dul Tudor Vladimirescu (ambuteiaje în orele de vârf, viteză redusă de circulație a transportului public, lipsa pistelor dedicate exclusiv bicicliștilor) și prioritizarea transportului public se propune realizarea a câte unei benzi de circulație pe fiecare direcție de mers, benzi dedicate exclusiv mijloacelor de transport public (transformarea primei benzi de circulație în bandă dedicată exclusiv transportului public cât și desființarea spațiilor de parcare existente). Delimitarea dintre benzile de transport public și benzile de trafic general se va face prin intermediul unor separatori de circulație din cauciuc.

Trotuarele se vor reabilita urmând ca în cadrul lățimii trotuarelor să se realizeze, pe zonele unde spațiul permite acest lucru, piste dedicate exclusiv bicicliștilor. Pistele de biciclete vor avea ca strat de uzură o îmbrăcăminte asfaltică. Pistele de biciclete se vor încadra cu borduri 10 x 15 atât către trotuare cât și către zonele verzi adiacente. Lățimea pistelor de biciclete va fi de minim 1,2 metri, incluzând lățimea bordurilor de încadrare (minim 1 metru îmbrăcăminte asfaltică). Pe zonele unde pistele de biciclete se vor amplasa la marginea părții carosabile (pe amplasamentul actual al spațiilor verzi sau al trotuarelor) se va realiza și un spațiu de siguranță de 0,3 – 0,5 metri, între marginea bordurii carosabile și marginea pistei de biciclete, spațiu pe care se vor monta separatori (bolarzi) din cauciuc vopsiți cu materiale reflectorizante.

Pentru realizarea benzilor dedicate, a pistelor de biciclete și a unor trotuare cu lățimi care să respecte prescripțiile de proiectare este necesară reconfigurarea spațiului urban existent, astfel:

Strada Ardealului

  • parte carosabilă 12,5 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,25 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3 metri dedicate traficului general)
  • pistă de biciclete stânga – 1,6 metri, inclusiv spațiu de siguranță
  • spațiu verde dreapta – 1,65 metri
  • pistă de biciclete stânga – 1,2 metri
  • trotuar stânga – 2,5 – 3,5 metri

Bulevardul Tudor Vladimirescu

– între intersecțiile cu strada Petru Dobra și strada Târgului (km 0+000 – km 0+103)

  • parte carosabilă 13,5 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3,25 metri dedicate traficului general)
  • spațiu verde stânga – 1,7 metri
  • pistă de biciclete stânga – 2,2 metri, pistă de biciclete în dublu sens
  • trotuar stânga – 1,05 – 1,1 metri
  • spațiu verde dreapta – 1,2 metri

– între intersecția cu strada Târgului și Alba Mall (acces aprovizionare) (km 0+103 – km 0+380)

  • parte carosabilă 13,5 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3,25 metri dedicate traficului general)
  • spațiu verde stânga – 0,6 – 2,6 metri
  • pistă de biciclete stânga – 1,2 metri
  • trotuar stânga – 1,7 – 1,8 metri
  • spațiu verde dreapta – 1,6 – 1,8 metri
  • pistă de biciclete dreapta – 1,2 metri
  • trotuar dreapta – 1,75 – 2,70 metri

– între Alba Mall (acces aprovizionare) și intersecția cu B-dul Republicii (km 0+380 – 0+770)

  • parte carosabilă 13,5 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3,25 metri dedicate traficului general)
  • pistă de biciclete stânga – 1,6 metri, inclusiv spațiu de siguranță
  • trotuar stânga – 1,7 – 1,9 metri
  • spațiu verde dreapta – 1,2 – 1,9 metri
  • pistă de biciclete dreapta – 1,2 metri
  • trotuar dreapta – 1,2 – 2,1 metri

– între intersecția cu B-dul Republicii și zonă acces Alstom (km 0+770 – km 1+110)

  • parte carosabilă 12,5 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 2,75 metri dedicate traficului general)
  • pistă de biciclete stânga – 1,6 metri, inclusiv spațiu de siguranță
  • trotuar stânga – 1,1 – 2,2 metri
  • spațiu verde dreapta – 1 metru
  • pistă de biciclete dreapta – 1,2 metri
  • trotuar dreapta – 1,2 – 2 metri

– între zonă acces Alstom și alee acces Magazin Penny (km 1+110 – km 1+165)

  • parte carosabilă 13 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3 metri dedicate traficului general)
  • pistă de biciclete stânga – 1,6 metri, inclusiv spațiu de siguranță
  • trotuar stânga – 1,5 – 2,9 metri
  • pistă de biciclete dreapta – 1,6 metri
  • trotuar dreapta – 0,9 – 1,5 metri

– între alee acces Magazin Penny și sfârșit proiect (km 1+165 – km 1+414)

  • parte carosabilă 14 metri (patru benzi de circulație dintre care două benzi de 3,5 metri dedicate exclusiv transportului public și două benzi de 3,5 metri dedicate traficului general)
  • pistă de biciclete stânga – 1,6 metri, inclusiv spațiu de siguranță
  • trotuar stânga – 1,5 – 2,9 metri
  • pistă de biciclete dreapta – 1,6 metri
  • trotuar dreapta – 1,7 – 4 metri

Pentru eliminarea disfuncționalităților existente pe străzile Turnătoriei și Cabanei (viteză redusă de circulație și lipsa trotuarelor) se propune reabilitarea acestor două străzi, astfel:

Strada Turnătoriei

  • parte carosabilă – 7 metri (două benzi de 3,5 metri)
  • trotuar stânga – 1,5 metri
  • trotuar dreapta – 2 metri

Strada Cabanei

– între km 0+000 – km 0+200

  • parte carosabilă – 6 metri (două benzi de 3 metri)
  • trotuar stânga – 1,5 metri
  • trotuar dreapta – 2 metri

– între km 0+200 – km 0+577

  • parte carosabilă – 7 metri (două benzi de 3,5 metri)
  • trotuar stânga – 1,5 metri
  • trotuar dreapta – 2 metri

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. facsimil

    joi, 13.10.2022 at 08:50

    fără pensii și indemnizații speciale.
    nu mai achiziționați autobuze pe combustibili fosili.
    amenajați mai multe spații verzi și zone pietonale.
    nu mai dați autorizații de construcții aiurea.
    curățenie, curățenie, curățenie.
    și nu în ultimul rând, terminați cu invitarea așa zișilor artiști fabuloși plătiți pe bani grei de zilele orașului.

  2. Artistuk

    joi, 13.10.2022 at 15:07

    Cat mai multe spatii verzi, incurajati mersul pe bicicleta!! Luati exemplu de la tarile din Europa de vest, daca tot mergeti in delegatii acolo, macar puneti in practica aici ceea ce vedeti!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement