Eveniment
VIDEO: Descindere în forță a mascaților de la BCCO Alba, pentru destructurarea unui grup care se ocupa cu proxenetismul
În urma celor trei percheziții desfășurate, miercuri 22 ianuarie, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia la persoane bănuite de proxenetism au fost ridicate telefoane, cartele telefonice și documente despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracțională. Trei persoane au fost conduse la poliție și au fost reținute.
Potrivit IPJ Alba, la data de 22 ianuarie 2020, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia au desfășurat trei percheziții, toate în județul Hunedoara, la persoane bănuite de proxenetism.
CITEȘTE ȘI: PERCHEZIȚII BCCO Alba Iulia la o rețea de prostituție care își racola clienții de pe site-uri de mică publicitate
Acțiunea a vizat membrii unei grupări infracționale în legătură cu care există suspiciunea că, în perioada 2018 – 2020, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe tinere, prin închirierea de apartamente în regim hotelier și prin publicarea unor anunțuri pe site-uri de publicitate, în municipiile Alba Iulia, Deva, Baia Mare și Timișoara.
Se pare că, mare parte din veniturile obținute, în urma practicării prostituției, ar fi fost însușite de către persoanele vizate de anchetă.
Polițiștii au pus în executare 5 mandate de aducere, iar față de trei persoane s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca acestea să fie prezentate în fața magistraților pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
La acțiune, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia au beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratelor de Poliție Județene Alba și Hunedoara.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News