Eveniment
VIDEO: Doru Gheaja, moment remarcabil la aproape 83 de ani. ”Tu, Ardeal”, cântat în fața publicului emoționat din Cluj-Napoca
VIDEO: Doru Gheaja, moment remarcabil la aproape 83 de ani, cu melodia ”Tu, Ardeal”. Părintele a fost invitat la un concert de pricesne organizat la Cluj – Napoca, în urmă cu două zile.
La cei aproape 83 de ani, preotul din Alba Iulia a urcat pe scenă și, cu vocea sa inconfundabilă, a emoționat audiența.
Momentul a fost surprins la concertul de pricesne organizat de Georgiana Lobonț, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cântărețe de muzică populară și de petrecere, de la noi din țară.
”Mulțumesc, părintelui Doru Gheaja de la Alba Iulia! O bucurie să îl am ca invitat în concertul meu de la Cluj!” a scris Georgiana Lobonț, pe contul ei de Facebook.
Doru Gheaja a spus că a mers cu bucurie la concertul ”prietenei sale” Georgiana Lobonț.
Cu vocea sa puternică, a interpretat o serie de cântece religioase și a încheiat cu unul dintre cele mai iubite cântece ale sale: ”Tu, Ardeal!”
VIDEO: Doru Gheaja, moment remarcabil la Cluj. Întregul concert poate fi urmărit mai jos. Cântecele printelui Doru Gheaja pot fi ascultate de la de la minutul 2:57:20.
Înainte de preoţie, a fost cooptat în Ansamblul Regiunii Braşov, iar ulterior a intrat în Ansamblul profesionist de cântece şi jocuri „Mureşul“ din Târgu Mureş. A ales să fie preot ortodox.
Părintele Doru Gheaja a fost descoperit de Adrian Păunescu care l-a cooptat în Cenaclul „Flacăra“. Ajutat de poet, Doru Gheaja este cel care a lansat cunoscuta piesă „Aşa-i românul“, culeasă din judeţul Sibiu, de pe Valea Hârtibaciului.
Ulterior, Adrian Păunescu i-a scris textul la cântecul „Colindul Apusenilor“, a cărei linie melodică este luată de preot de la priceasna „Simone spune-mi tu dacă mă iubeşti“.
Cântecul a devenit celebru sub numele de ”Tu Ardeal”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
facsimil
luni, 29.04.2024 at 16:58
un comunist înflăcărat 🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮
TH
marți, 30.04.2024 at 00:38
UN OM DEOSEBIT, TOT RESPECTUL!