Cugir
VIDEO: Explozia de la Fabrica de Arme din Cugir. Declarațiile emoționante ale soțului victimei
În fața Fabricii de Arme de la Cugir, un bărbat răvășit, cu o plasă în mână, se îndreaptă nebăgat în seamă spre o mașină argintie aflată în parcarea din față. În ciuda celor întâmplate, pare destul de liniștit, fiind probabil în stare de șoc. Soția sa, colegă la fabrică, și-a pierdut viața cu câteva ore înainte, într-un poligon subteran de testare a muniției.
Soțul femeii decedate în urma accidentului din poligonul subteran al Fabricii de Arme Cugir, Dan Bârzu, el însuși angajat al fabricii, a declarat că soția sa lucra de 34 de ani în întreprindere. Aceasta muncea într-una dintre cele mai bine păzite sectoare ale fabricii, unde se testau armele și muniția și unde accesul era restricționat pentru majoritatea celorlalți angajați.
CITEȘTE și EXCLUSIV: Mărturii șocante după explozia de la Cugir. ”Mâna trăgătorului a luat foc. Muniția, scoasă din mână în mână”
Dan Bârzu, într-o vizibilă stare de șoc, oarecum detașat de tragedie, a acceptat să schimbe câteva cuvinte cu reporterii. A spus că nu știe ce anume s-a întâmplat, că nu a fost anunțat, doar ce a aflat de la colegele victimei.
„Ce să mi se spună. Deocamdată sunt toți speriați. Toți plângeau și cei din poligon, săracii, colegii ei. Mi s-a spus că a izbucnit un incediu. Deocamdată atâta știu. Ea nu a reușită să iasă”, a spus soțul victimei, Dan Bârzu.
El a adăugat că îi este greu să își anunțe cele două fete, una care stă în România și cealaltă, în Canada. ”Am vorbit cu cea de la Ohaba, deseară să vorbesc cu cea din Canada, cu ea mi-i mai greu. Este însărcinată în șapte luni”, adaugă acesta, înainte de a se urca în mașina familiei, cu care a venit de dimineață la serviciu, împreună cu soția.
Un incendiu a izbucnit luni dimineața, la Fabrica de Arme din Cugir, în urma căruia Adela Bârzu, angajată a fabricii, şi-a pierdut viaţa.
„La fața locului am găsit un incendiu care ardea cu violență în subteran, într-un tunel de tragere. S-a intervenit pentru stingerea incendiului. Din păcate, pe parcursul operațiunilor de stingere s-a găsit un cadavru de sex feminin, în vârstă aproximativ 51 de ani, carbonizat. Mai există un pericol din cauza muniției care se detonează în interiorul tunelului. În acest moment acțiunea de stingere s-a terminat, mai există focare la nivelul solului, jar, scântei. Au venit colegii de la ISU Sibiu, care au cercetat zona cu aparatele lor, au fost depășiri ale valorilor de substanțe toxice, însă în acest moment sunt la valori scăzute”, a declarat locotenent colonel Mircea Dan, comandantul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News