Eveniment
VIDEO: Fată de 12 ani, bătută, scuipată și umilită de alte tinere. Agresoarele au fost identificate de polițiști
Atenție, video cu un puternic impact emoțional! Imagini revoltătoare cu o fată care este lovită cu brutalitate, umilită şi înjurată de alte patru tinere circulă pe reţelele de socializare. Evenimentul a avut loc în Târgu Jiu, în data de 5 septembrie 2020, au transmis reprezentanții organizației „Stop Bully România.
„Acest incident a avut loc în Târgu Jiu în data de 05.09.2020. Dacă ştie cineva mai multe despre caz si ne poate oferi câteva informaţii despre agresoare si victima“, se arată în postarea publicată de „Stop Bully Romania“ pe rețeaua de socializare Facebook.
Fata lovită şi umilită are vârsta de 13 ani şi este elevă la Şcoala generală nr. 1 din Târgu Jiu. Tinerele violente au vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Filmarea a fost realizată de un băiat, care se amuza pe seama celor întâmplate şi chiar le îndeamnă pe agresoare să lovească mai tare.
Poliţiştii efectuează cercetări
Poliţia s-a autosesizat în legătură cu acest caz, scrie adevărul.ro. Fetele agresoare au fost găsite de oamenii legii.
„În cursul zilei de astăzi, având în vedere imaginile apărute în spaţiul public pe o reţea de socializare, ne-am autosesizat cu privire la aceste aspecte, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj dispunând efectuatarea de verificări. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 şi 14,din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele două tinere care ar fi exercitat acte de violenţă au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, fiind însoţite de către părinţi, în vederea audierii. Poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe“, spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
sursa: adevărul.ro, Stop Bully Romania
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
radu
luni, 07.09.2020 at 04:36
Parintii acestor gunoaie de copii , trebuie amendati cu o luna de salariu . Sa nu mai faca copii … Copii fac ce vad in familie. Educatia nu se invata in scoli ,se invata de acasa .