Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Festivitatea de premiere a Galei Tânărului Actor HOP, la Alba Iulia. Cine sunt tinerii actori care s-au remarcat pe scenă

Publicat

La Alba Iulia au fost decernate sâmbătă premiile din Gala Tânărului Actor HOP, ediția 2023. Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP a fost câștigat de către Ama Beschieru și Robert Ioan. 

Direcția artistică a programului fost asigurată de regizorii Alexandru Dabija și Leta Popescu care au ales ca temă PREZENȚA ACTORULUI, urmărind relația dintre actor și mijloacele tehnice și căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie.

Juriul de preselecție – cel care a decis cine sunt cei care merg în etapa finală – a fost format din: George Albert Costea (actor), Alexandru Dabija (regizor), Catinca Drăgănescu (regizoare) și Leta Popescu (regizoare).

Cei 25 de actori selectați pentru competiția de la Alba Iulia (13 artişti la secţiunea Individual şi 5 grupuri) au participat la ateliere de creație și masterclass susținute de artiștii Alexandru Dabija, Leta Popescu, Dragoș Buhagiar și Andrei Cozlac. Întâlnirile au avut loc înaintea concursului, în perioada 26-29 august, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia și la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia.

Juriul final al concursului – cel care a analizat prestațiile concurenților și a decis câștigătorii premiilor Galei HOP, ediția 26 – a fost format din: Anca Hanu (actriță), Marcel Iureș (actor), Anna-Maria Popa (actriță, manager), Bobi Pricop (regizor) și Cătălin Ștefănescu (dramaturg, regizor, realizator TV).

Prezentatorii Galei HOP 2023 au fost actrița Ioana Bogățan, managerul Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia și actorul Alexandru Voicu.

Tematica din 2023 a evenimentului a fost tehnologia care vine în ajutorul actorului.

Câștigărorii Galei Tânărului Actor HOP, ediția 2023

Premiul pentru cel mai bun actor

  • Răzvan Omotă

Premiul pentru cea mai bună actriță

  • Sașa Pânzaru

Premiul „Cornel Todea” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori

  • Andrei Marius Barbu și Francesca Fulop pentru momentul „Tic Tac Tok”, creație colectivă

Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului 

  • Oana Jipa pentru „Măgarul și catârul” de Esop (proba impusă)

Premiul „Ștefan Iordache” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP

  • Ama Beschieru și Robert Ioan pentru momentul „Angajați-mă!”, creație colectivă cu inserții din „Pescărușul” de A.P. Cehov.

Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală

  • instituit de actrița Dorina Lazăr, care l-a delegat pe regizorul Bobi Pricop să decidă acest premiu a fost acordat actriței Gabriela Porumbacu pentru „Actor spectator”, text propriu cu inserție după „Nuntă însângerată” de Federico García Lorca.

Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF” 

  • a fost acordat actorului Radu Fărcane.

Premiile publicului (decise în urma votului pe site-ul www.galahop.uniter.ro)

  • Cea mai bună actriţă: Gabriela Porumbacu  – 915 voturi
  • Cel mai bun actor: Alexandru Romescu – 603 voturi
  • Cea mai bună trupă de actori: Eduard Crucianu, Radu Fărcane, Tudor Manea, Andrei Mărgineanu, Andrei Pleșa, Sara Pongrac și Denisa Vraja pentru momentul „Untitled”, creație colectivă – 959 voturi

Felicitări concurenților HOP 2023! Andrei Marius Barbu, Ama Beschieru, Paul Bondane, Cristina Casian, George Cocoș, Alexandru Condurat, Andrei Cristea, Eduard Crucianu, Radu Fărcane, Francesca Fülöp, Maria Grosu, Robert Ioan, Oana Jipa, Tudor Manea, Andrei Mărgineanu, Răzvan Mîndruță, Ingrid Neacșu, Răzvan Omotă, Sașa Pânzaru, Andrei Pleșa, Sara Pongrac, Gabriela Porumbacu, Denissa Rogoz, Alexandru Romescu, Denisa Vraja.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement