Eveniment
VIDEO: Kovesi, pe primul loc la audierile comisiei CONT, pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European
Laura Codruța Kovesi a fost votată de comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European drept candidatul preferat pentru funcția de procuror-șef al Parchetului european.
Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc cu 12 voturi, Francois Bohnert (Franța) este pe locul 2 cu 11 voturi, iar Andres Ritter (Germania) a obținut un singur vot, au declarat surse europene pentru G4Media.ro
Votul în comisia LIBE (60 de membri) este programat pentru miercuri dimineața. Dacă cele două comisii vor vota candidați diferiți, numele final va rezulta în urma negocierilor dintre președinții celor două comisii. La fel ca în CONT, și în LIBE votul va fi secret, o procedură considerată în dezavantajul lui Kovesi, deoarece se deschid la maxim negocierile politice.
Laura Codruța Kovesi a fost audiată marți seară timp de 75 de minute în Parlamentul European, fiind ultimul candidat pentru postul de șef al Parchetului European, după Andres Ritter (Germania) și Francois Bohnert (Franța).
Kovesi a răspuns multor întrebări legate de acuzațiile aduse de PSD, ALDE și aliații lor mediatici, ea spunând de fiecare dată că a respectat legile. A demontat dosarul penal făcut de secția specială pentru magistrați, calificând acuzele drept neadevărate.
Mai mulți europarlamentari, din diferite grupuri politice, au declarat că o susțin și îi recunosc realizările și s-au declarat solidari cu ea în fața acuzațiilor.
Pe de altă parte, europarlamentarul Maria Grapini (membru al partidului fondat de Dan Voiculescu) a stârnit ilaritate în sală cu o serie de acuze identice cu cele vehiculate în fiecare seară de Antena 3 (detalii aici).
Cei care au făcut lobby intens pentru modificarea sistemului de vot au fost liderii PSD din Parlamentul European. Europarlamentarul Dan Nica, coordonatorul europarlamentarilor PSD, le-a scris săptămâna trecută colegilor din Parlamentul European despre procedura în ce privește numirea viitorului Procuror European.
Cele două comisii au hotărât inițial să nu existe un vot în comisii, ci să desemneze viitorul procuror european prin emiterea unei recomandări care să fie aprobată formal de Conferința Președinților (liderii de grup din PE).
”O astfel de procedură încalcă nevoia de a exercita și respecta democrația în interiorul Parlamentului European și nu respectă dreptul natural și legitim la vot al europarlamentarilor, votați de cetățenii europeni”, se mai arată în mail-ul lui Nica. În opinia sa, în absența unei proceduri de vot, cel puțin la nivelul comisiilor, dacă nu în plen, rezultatul nu poate fi legitim doar pe baza votului acordat de coordonatori.
Potrivit surselor G4Media.ro, PPE ar fi decis să voteze cu Laura Codruța Kovesi, însă din momentul în care votul în comisii este secret, nu mai are mare relevanță decizia grupurilor politice.
Sursa: G4Media.ro
Sursă Video: Facebook Parlamentul European, Biroul de Informare în România
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News