Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO Ministrul Mediului, despre programul Casa Verde Fotovoltaice 2024: cât ar urma să fie prima de instalare

Publicat

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a transmis recent că se așteptă ca bugetul record alocat în acest an pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2024, de 2 miliarde de lei, să fie epuizat rapid.

Potrivit acestuia, discuțiile despre suma alocate în acest an vor pleca de la valoarea din 2023, respectiv de 20.000 de lei pentru 3 kW, urmând ca beneficiarii să suporte la rândul lor o contribuție de 10%, respectiv de 2.000 de lei.

Bugetul alocat programului Casa Verde a crescut de la 1,75 miliarde de lei în 2023 la 2 miliarde de lei în 2024.

„A crescut pentru că e politica Ministerului, aceea de a creşte bugetul alocat panourilor fotovoltaice şi de a ne opri atunci când şi pe ultimul acoperiş din România vom avea instalat un astfel de panou. Eu cred că nu există soluţie mai bună decât aceasta, pentru că ea nu înseamnă doar un aer mai curat.

Fiecare kilowatt produs cu un astfel de echipament înseamnă un kilowatt mai puțin produs folosind combustibili fosili, gaz, cărbune sau alte astfel de moduri de a produce energia electrică (…) dar dincolo de toate beneficiile de mediu (…) înseamnă facturi mai mici pentru români”, a afirmat Mircea Fechet, la Euronews România, marţi seara.

Programul Casa Verde 2024: ce valoare ar putea avea finanțarea de la

Ministrul Mediului a explicat că în prezent nu a fost publicat spre consultare ghidul noilor finanţări.

Potrivit acestuia, discuţiile despre sumele alocate vor pleca de la primele acordate anul trecut (respectiv 20.000 de lei pentru 3 kW instalați), iar beneficiarii să suporte o contribuţie de 10% din finanţarea primită de la stat.

„Din discuțiile pe care l-am avut deja cu colegii din minister și cu cei de la AFM, ne propunem să plecăm tot de la această finanțare pe care am acordat-o anul trecut, respectiv 20.000 de lei pentru 3 kW, urmând ca familia beneficiară să suporte la rândul ei o contribuție de 10%, respectiv de 2.000 de lei. Spun eu că atunci când lucrurile funcționează, ar trebui să le modifici mai puțin”, a spus ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, cele 2 miliarde alocate în 2024 – un buget record – va fi epuizat rapid.

„Instalatorii știu ce au de făcut, au angajații, au toate licențele de la instituții, eu mă aștept ca și bugetul anului 2024 să se epuizeze repede. Dacă avem bugetul aprobat în curând, putem să punem în consultare publică Ghidul pentru noul program.

Aș vrea în schimb să le etapizăm. Nu vreau să ne aflăm nici în situația în care există o supraîncărcare a instalatorilor și că lansăm noul program dar nu l-am terminat pe primul. În momentul în care instalatorii termină de instalat și epuizează cele 1,75 de miliarde aferente anului 2023, să înceapă și programul anului 2024”, a mai explicat Mircea Fechet.

Noutăți pentru cei 70.000 de beneficiari care așteaptă încă să își instaleze panourile fotovoltaice

„În măsura în care reușim să aprobăm bugetul AFM-ului, putem să aprobăm lista celor 70.000 de beneficiari care așteaptă din păcate pentru a-și putea instala panourile fotovoltaice.

Așteaptă ca urmare a procesului pe care AFM l-a avut cu o societate comercială, proces în urma căruia Curtea de Apel Oradea a suspendat cu totul programul Casa Verde Fotovoltaice, proces care a fost încheiat în luna decembrie anul trecut”, a declarat Mircea Fechet.

„Vreau să ţinem seamă şi de capacitatea instalatorilor de a-şi respecta obligaţiile contractuale, pentru că ne-au sunat deja oameni spunându-ne că instalatorul pe care l-au ales le-a comunicat că mai devreme de septembrie nu le va instala panourile fotovoltaice. Le-am spus <schimbați-vă instalatorul>”, a explicat ministrul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate